Un român din trei şi-ar vota şeful dacă ar candida pentru funcţia de primar (sondaj)
Publicat de Andreea Drilea, 24 septembrie 2020, 14:02
Un român din trei şi-ar vota şeful dacă ar candida pentru funcţia de primar, în timp ce aproape 10% dintre angajaţi ar face acest lucru fie pentru că ar avea şanse să fie angajaţi la primărie, fie să contribuie la plecarea şefului din companie, arată rezultatele unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online.
Datele centralizate de BestJobs relevă faptul că 4,4% dintre cei care şi-ar vota şeful pentru postul de primar consideră inclusiv că firma pentru care lucrează ar avea şanse să câştige contracte publice.
În acelaşi timp, 39% dintre angajaţii români nu cred că, odată ajuns primar, şeful lor ar fi lăsat să facă o treabă serioasă.
Principalele argumente pentru care peste o treime dintre salariaţi (34%) şi-ar vota şeful să ocupe postul de primar ar fi, din punctul lor de vedere, că este un bun profesionist (23,2%) şi că reprezintă o opţiune mai bună decât orice candidat politic actual (9,6%).
Cei mai mulţi respondenţi (59,3%) afirmă, însă, că nu şi-ar vota şeful într-o funcţie publică sau că l-ar vota doar ca să contribuie fie la plecarea lui din companie (6,2%), fie pentru că ar avea şanse să fie angajaţi la primărie (3%).
Conform cercetării BestJobs, aproape un sfert dintre persoanele intervievate cred că, odată ajuns primar, şeful lor ar genera schimbări în comunitate care ar avea impact direct sau indirect şi asupra lor şi ar face investiţii în arii în care e cu adevărat nevoie.
De asemenea, peste 90% din totalul angajaţilor români susţin că nu se simt constrânşi în niciun fel de către şefi sau colegi să voteze cu un anumit candidat sau partid. În schimb, 30,6% dintre respondenţi susţin că au colegi sau şefi care au fost avantajaţi la locul de muncă datorită preferinţelor sau conexiunilor politice.
Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 10 – 20 septembrie 2020, pe un eşantion de 1.405 utilizatori de internet din România.
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cu peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în ţară, cât şi în străinătate.
(Agerpres/FOTO industryweek.com)