Galaţi: Protest la combinatul siderurgic ArcelorMittal
Publicat de gabrielarotaru, 3 februarie 2015, 16:46
Galaţi: Protest la combinatul siderurgic ArcelorMittal
Aproximativ o sută de siderurgişti au participat astăzi la un protest desfăşurat la poarta combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, acţiune organizată de Sindicatul Naţional ‘Solidaritatea’ al Metalurgiştilor din România.
Potrivit liderului de sindicat Gheorghe Tiber, mitingul de protest a fost organizat pentru siderurgiştii care doresc să îşi poată exprima nemulţumirile în legătură cu salariile pe care le primesc în combinat, dar şi în legătură cu modul în care sindicatul reprezentantiv din combinat, Siderurgistul AMG, a înţeles să negocieze cu patronatul noul Contract Colectiv de Muncă (CCM) pe 2015. Conform noului CCM pe acest an, salariile siderurgiştilor au fost majorate doar cu 70 de lei brut, nici jumătate din cât au solicitat sindicaliştii.
Gheorghe Tiber cere majorarea salariilor cu 25% sau acordarea unei prime brute de 500 de lei, creştere care, spune el, poate fi aplicată chiar dacă CCM pe 2015 a fost semnat, putându-se face acte adiţionale.
Pe de altă parte, administraţia ArcelorMittal Galaţi a transmis, printr-un comunicat de presă, că majorarea salarială prevăzută deja în CCM pe 2015 conduce la creşterea salariilor în medie de aproape trei ori faţă de rata inflaţiei şi că această creştere a fost făcută în condiţiile în care ‘unitatea încă se luptă pentru supravieţuire’. Considerând că dialogul social ar trebui protejat, administraţia combinatului a mai transmis că, ‘în acelaşi timp, nu se poate încălca legea şi nu trebuie să fie afectată securitatea şi sănătatea oamenilor, starea echipamentelor, producţia şi mediul înconjurător’.
Pe 22 ianuarie, în timp ce încă se negocia CCM pe 2015, la poarta combinatului a avut loc un prim miting de protest, organizat de Sindicatul Naţional ‘Solidaritatea’ al Metalurgiştilor din România, la care au participat circa 400 de siderurgişti. (rador/ FOTO alfanews.ro)