(UPDATE/AUDIO) Primarul Iașului, confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Care este starea lui de sănătate
Publicat de , 10 octombrie 2020, 08:19
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, a fost confirmat pozitiv la testul Covid-19.
El a primit vineri după amiază rezultatul prin care se indică prezența noului tip de coronavirus.
Mihai Chirica a precizat că prerogativele sale au fost preluate de viceprimarul Radu Botez.
Mihai Chirica: Se vede foarte clar, așa cum spuneam, și la locul de muncă și oriunde te poți infecta, de aceea trebuie să avem și mai multă grijă. Recomand tuturor să aibă grijă de sănătatea lor. Nu mă simt rău, dar sper să trec repede peste perioada aceasta.
Administraţia publică locală comunicase că au fost depistate 4 cazuri de Covid-19 în rândul angajaţilor, între care viceprimarul Gabriel Harabagiu şi un director de comunicare.
Primarul Mihai Chirica afirma că toţi cei infectaţi au fost trimişi în autoizolare, iar ancheta epidemiologică urmează să identifice contacţii direcţi.
(Constantin Mihai, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)
https://www.facebook.com/Mihai.Chirica.Iasi/photos/a.654314474701501/2207401699392763/?type=3&theater