Colectivul academic de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a ales noua conducere a structurilor care gestionează studiile doctorale
Publicat de Andreea Drilea, 13 octombrie 2020, 14:21
Comunitatea academică a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) și-a ales noua conducere care va gestiona activitatea doctorală de la instituția de învățământ superior.
Astfel, prof. univ. dr. ing. Alina Minea a fost aleasă ca fiind director al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD), în timp ce prof. univ. dr. ing. Mariana Gavrilescu este noul director al Școlii doctorale a universității (CSD).
Prof. univ. dr. ing. Alina Minea a explicat că noua poziție reprezintă o provocare personală în care vrea să își exploateze toate experiențele și cunoștințele profesionale acumulate până în prezent. Aceasta consideră că studiile doctorale trebuie să fie forța progresului oricărei universități, doctoranzii și conducătorii de doctorat trebuie să fie încurajați spre performanță.
„Trebuie să avem la bază concepte de interdisciplinaritate și convergență. Principalul obiectiv, pe care îl voi avea în anii care urmează, este adaptarea studiilor doctorale la noua situație apărută la nivel global prin crearea unui nou «normal». Una din primele priorităţi este introducerea Doctoratului European în TUIASI şi afilierea universităţii la organismele europene pentru studii doctorale, precum şi intensificarea colaborării cu alte Şcoli Doctorale din Europa”, a declarat prof. univ. dr. ing. Alina Minea.
Aceasta a mai precizat că o altă prioritate în acest moment este înființarea de sesiuni de training online pentru studenții doctoranzi, dar și intensificarea cooperării între domeniile de doctorat ale TUIASI pentru a crește vizibilitatea științifică a studenților doctoranzi.
La rândul său, prof. univ. dr. ing. Mariana Gavrilescu a precizat că alegerea sa pe această funcție de director al CSD este o dovadă a încrederii comunității academice, dar și o onoare și o responsabilitate pe care o are în desfășurarea activității.
„Prin munca și implicarea mea voi fi în măsură să continui activitatea predecesorilor mei și să contribui la fructificarea potențialului științific formidabil din universitatea noastră prin activități specifice studiilor universitare de doctorat și creșterea vizibilității științifice a universității. Școala doctorală este structura organizatorică și administrativă menită să ofere sprijinul necesar și nemijlocit pentru desfășurarea studiilor universitare de doctorat în cele mai bune condiții”, a declarat prof. univ. dr. ing. Mariana Gavrilescu.
Printre prioritățile din mandatul noului director CSD se numără și pregătirea documentației pentru evaluarea Școlii doctorale și a celor 13 domenii de doctorat din IOSUD – TUIASI, revizuirea unor regulamente și proceduri prin consultarea tuturor celor implicați, organizarea în continuare a Conferinței Școlii Doctorale prin extinderea participării la nivel național sau chiar, pe termen mediu, internațional.
Biroul de presă al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași