Accident mortal pe DN 73, în zona unui sens giratoriu
Publicat de Andreea Drilea, 4 februarie 2015, 10:10
Un bărbat în vârstă de 44 de ani a murit, miercuri, într-un accident rutier produs în zona unui sens giratoriu de pe DN 73, în apropierea localităţii argeşene Miceşti.
Potrivit primelor concluzii ale anchetei efectuate de poliţişti, principala cauză a accidentului a fost viteza excesivă.
‘Conducătorul auto, care circula din direcţia Câmpulung Muscel către Piteşti, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul betonat de pe marginea şoselei. În urma impactului, şoferul, care nu purta centura de siguranţă, a fost proiectat prin parbriz, iar maşina a căzut peste el’, a declarat pentru AGERPRES agentul principal Mădălina Sima, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.
La locul accidentului au intervenit două ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă, precum şi o autospecială de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni.
‘S-a acţionat pentru descarcerarea bărbatului, care se afla în stop cardio-respirator, s-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat’, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale producerii evenimentului rutier. (Agerpres/FOTO adevarul.ro)