MAE/Atenţionare de călătorie: Grecia – grevă generală a transportatorilor publici
Publicat de Andreea Drilea, 14 octombrie 2020, 13:59
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau intenţionează să călătorească în Grecia că, joi, toate categoriile profesionale din domeniul transportului public (aerian, rutier, feroviar şi maritim) vor intra în grevă generală pentru 24 de ore.
Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, vor fi anulate toate cursele aeriene, rutiere, maritime şi feroviare interne şi internaţionale.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic :+302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://atena.mae.ro/, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)