Ascultă Radio România Iași Live

România a atras în acest an peste două miliarde de euro bani europeni pentru agricultură

România a atras în acest an peste două miliarde de euro bani europeni pentru agricultură

Publicat de , 16 octombrie 2020, 12:45

România a atras în acest an fonduri europene pentru agricultură de peste două miliarde de euro, bani care iniţial au fost acordaţi din bugetul de stat, urmând să fie rambursaţi la începutul anului viitor de Comisia Europeană, a declarat, vineri, ministrul de resort, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

‘În acest an, în ţară au intrat peste două miliarde de euro bani europeni atraşi de structurile din subordinea Ministerului Agriculturii, bani care în prima fază sunt cheltuiţi de stat şi apoi banii sunt rambursaţi’, a afirmat ministrul.

El a arătat că avansurile sunt plătite până pe 30 noiembrie, iar restul după 1 decembrie, din bani de la bugetul de stat, iar la începutul anului viitor această sumă este rambursată, de regulă pe 5 – 6 ianuarie.

‘A fost un an dificil. Peste problemele organizatorice legate de pandemie şi de distanţarea socială, de restricţiile sociale, am încercat prin cele două agenţii să continuăm activitatea, să facilităm dialogul, astfel încât fermierii să nu fie afectaţi. A fost o provocare instituţională în acest an mai special’, a arătat Oros.

Potrivit acestuia, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a plătit până acum 656 de milioane de euro, cea mai mare sumă plătită în ultimii ani, depăşind ţinta de 550 milioane de euro.

‘Mă bucură foarte mult că, din această sumă, 415 milioane de euro sunt măsuri pentru investiţii. Anul acesta am ţinut foarte mult la nivel guvernamental să se aloce sume consistente pentru investiţii’, a adăugat Oros.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat începând de vineri, de la ora 0:00, suma de 135,4 milioane de euro pentru un număr de 30.005 fermieri, în cadrul schemelor de plăţi directe aferente anului 2020 şi al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafaţă şi de animale. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare
Naţional miercuri, 8 ianuarie 2025, 07:31

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc astăzi în prima şedinţă din acest an. Vor avea loc discuţii privind data alegerilor prezidenţiale...

Prima şedinţă din acest an a liderilor coaliţiei de guvernare
Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 12:07

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate

Poliţiştii vor acţiona astăzi, în ultima zi a vacanţei, cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate şi cu risc de producere a unor...

Poliţiştii vor acţiona în ultima zi a vacanţei cu efective suplimentare pe drumurile aglomerate
Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 11:59

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane

Dispeceratul Naţional Salvamont a transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost 118 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a...

Salvamont România: 118 apeluri în ultimele 24 de ore; primele măsuri ce trebuie luate în cazul accidentelor montane
METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 10:10

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 07-01-2025 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : conform...

METEO: Cod galben de intensificări ale vântului și informare de precipitații moderate cantitativ
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 10:03

Elevii se întorc la cursuri miercuri

Elevii se vor întoarce la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanţa de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei,...

Elevii se întorc la cursuri miercuri
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 07:39

Creştinii ortodocşii şi greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament

Astăzi este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul, profetul care a descoperit cel dintâi lumii că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu şi care L-a...

Creştinii ortodocşii şi greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 06:53

Numărul faptelor penale de violenţă domestică, în creştere în primele 11 luni ale anului 2024

În primele 11 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale de violenţă domestică a crescut uşor, cu 3,5% faţă de perioada similară a anului...

Numărul faptelor penale de violenţă domestică, în creştere în primele 11 luni ale anului 2024
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 06:41

100.000 de lucrători străini vor putea activa şi în acest an pe piaţa muncii din România

100.000 de lucrători străini vor putea activa şi în acest an pe piaţa muncii din România, potrivit unui proiect al Ministerului Muncii. Măsura...

100.000 de lucrători străini vor putea activa şi în acest an pe piaţa muncii din România