Ascultă Radio România Iași Live

Fila de calendar 5 februarie

Fila de calendar 5 februarie

Publicat de , 5 februarie 2015, 05:00


Semnificatia zilei de 5 februarie
Calendar religios

– Sf. Agata, fecioară martiră (Calendarul Romano-Catolic 2015)
Evenimente interne
1851, 5/17: S-a născut Ştefan Hepites, fizician şi meteorolog; organizator al reţelei meteorologice din România (în 1878 a înfiinţat, la Brăila, prima staţie de profil din ţară); membru titular al Academiei Române din 1902, vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1919-1921) (m. 1922)

Stefan Hepites
1859: A murit (la numai câteva zile după Unire) Alecu (Alexandru) Russo, prozator şi memorialist; se numără printre cei mai reprezentativi exponenţi ai paşoptismului; important militant unionist (n. 1819). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 4 februarie 1859

Alecu Russo
1861: S-a înfiinţat, la Sighet, Asociaţia Naţională pentru Cultura Poporului Român din Maramureş, cu o contribuţie însemnată în emanciparea culturală şi naţională a românilor, în păstrarea, conservarea şi transmiterea elementelor de identitate cultural-naţională locală. La 3 septembrie 1860, se constituie o comisie de iniţiativă care hotărăşte întocmirea statutelor viitoarei asociaţii, căreia-i revenea misiunea înfiinţării Preparandiei Române. La 5 februarie 1861 este ales comitetul de conducere alcătuit din comitele suprem Iosif Man – preşedinte, Mihail Pavel – vicepreşedinte, Petru Mihalyi – secretar, având printre membrii personalităţi de marcă ale vieţii politice şi spirituale maramureşene, dintre care în timp s-a evidenţiat şi dr. Ioan Mihalyi de Apşa
1867, 5/17: Se încheie pactul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania rămâne încorporată Ungariei, anulându-i-se autonomia; proclamarea dualismului austro-ungar are urmări negative pentru românii transilvăneni, prin politica de discriminare şi deznaţionalizare promovată de autorităţile ungare
1876: Apare prima revistă română de medicină din Transilvania “Higiena şi Şcoala” (până în 1882), editată de medicul şi scriitorul Pavel Vasici–Ungureanu (1806-1881)
1896: S-a născut filosoful Nicolae Bagdasar, traducător al lui Immanuel Kant; membru corespondent al Academiei Române din 1943 (m. 1971)

Nicolae Bagdasar 1
1890: S-a născut muzicologul Emil Ciomac (m. 1960). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 2 februarie 1890
1905: S-a născut J. N. Manzatti (I. A. Mânzatu), compozitor, interpret, critic muzical, memorialist; considerat în anii ’30-’40 ai secolului XX „prinţul romanţei româneşti”; director al Radiodifuziunii Române în timpul guvernării antonesciene; părăseşte România clandestin, în anul 1947 (m. 1986, la Milano, Italia)
1905: La Teatrul Naţional din Bucureşti, a avut loc premiera piesei “Manasse” de Ronetti Roman, dramă în patru acte având ca temă intoleranţa religioasă pe fundalul unei poveşti de dragoste între un român şi o evreică, cu Constantin Nottara în rolul principal; în decursul a doar două luni până la încheierea stagiunii au fost date 26 de reprezentaţii
1910, 5/17: S-a născut Alfred Mendelsohn, compozitor, pedagog şi dirijor (m. 1966) . NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 4 februarie 1910, iar altele doar stilul nou – 17 februarie 1910
1919: Partidul Muncitor (format la Iaşi, în noiembrie 1918, de un grup de intelectuali în frunte cu Paul Bujor şi Constantin I. Parhon) fuzionează cu Partidul Ţărănesc (Ion Mihalache), polarizând aripa de stânga (întărită în perioada 1920-1922 prin ralierea lui Nicolae Lupu şi Constantin Stere)

1920: S-a născut Irina Eliade, traducătoare din literaturile franceză şi engleză; cadru didactic universitar (m. 1998)
1922: S-a născut Teodor Boşca, traducător şi dramaturg; a tradus din sonetele Renaşterii italiene şi spaniole, precum şi „Sonetele” lui Shakespeare (m. 1987)
1925: Stabilirea de relaţii diplomatice, la nivel de legaţie, între România şi Chile (întrerupte în anul 1943 de către partea chiliană şi reluate, la nivel de ambasadă, în 1965)
1926: S-a născut actorul Matei Gheorghiu (m. 2003)
1928: S-a născut (la Babuc/judeţul Durustor, azi în Bulgaria) Hristu Cândroveanu, critic literar şi poet aromân (m. 2013)
1933: A murit medicul Anibal Teohari; a pus bazele balneologiei moderne în România; fondator al Societăţii de hidrologie medicală şi climatologie (1922) şi al „Revistei de hidrologie medicală şi climatologie” (1924) (n. 1873)
1939: A murit matematicianul Gheorghe Ţiţeica; considerat pe plan mondial unul dintre fondatorii geometriei diferenţiale centro-afine; unul dintre creatorii şcolii matematice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1924-1925) (n. 1873)

Gheorghe Titeica 1
1944: S-a născut baritonul Eduard Tumagian (Tumageanian). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1942
1947: S-a născut Alexandru Pintescu, scriitor şi traducător (m. 2003)
1947: A murit Scarlat Struţeanu, estetician, critic şi istoric literar; ginerele scriitorului Ioan Slavici (n. 1891)
1953: A murit chimistul Negoiţă Dănăilă, considerat drept unul dintre întemeietorii învăţământului românesc de chimie tehnică; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (n. 1878)
1953: A murit (în închisoarea de la Sighet, corpul fiindu-i aruncat într-o groapă comună, în fostul cimitir al săracilor), omul politic ţărănist Iuliu Maniu; preşedinte al Partidului Naţional Român (1918-1926), apoi, după fuziunea PNR cu Partidul Ţărănesc/Mihalache, preşedinte al PNŢ (1926-1933; 1937-1947); prim-ministru (1928-1930, iunie-octombrie 1930, 1932-1933); membru de onoare al Academiei Române; după 1944 a încercat să se opună sovietizării ţării; implicat într-un proces de trădare înscenat (1947), devenit şi pretext al desfiinţării PNŢ, a fost condamnat la detenţie pe viaţă (n. 1873)

Iuliu Maniu 1
1954: S-a născut inginerul Dan Tufiş; cercetări privind inteligenţa artificială, limbajul natural şi artificial computerizat; membru titular al Academiei Române din 2011
1957: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Mircea Romcescu, soţul cântăreţei Olimpia Panciu

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=pgSUT-c_EUk[/youtube]

 

1962: S-a născut actorul Mihai Bisericanu
1963: A murit inginerul Ion (Iancu) Constantinescu; contribuţii în fondarea învăţământului de telecomunicaţii din România; a brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne (n. 1884)
1963: A murit (în penitenciarul din Râmnicu Sărat) omul politic Ion Mihalache, unul dintre conducătorii Partidului Ţărănesc (fondat în 1918), care a fuzionat cu Partidul Naţional Român (1926), creându-se Partidul Naţional Ţărănesc; preşedinte al PNŢ (1933-1937), ministru al agriculturii şi domeniului public şi ministru de interne în mai multe rânduri; în noiembrie 1947 a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în procesul intentat de regimul comunist conducătorilor PNŢ (n. 1882). NOTĂ: Alte surse, dau moartea la 5/6.III.1963

1964: A murit Dimitrie G. Dinicu, violoncelist şi pedagog (n. 1898)
1965: S-a născut Gheorghe Hagi, unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti români din toate timpurile; în prezent, antrenor şi om de afaceri

Gheorghe Hagi
1978: A murit pictorul şi graficianul Catul Bogdan (n. 1897)
1979: Premiera, la Bucureşti, a filmului „Nea Mărin miliardar”, cu Amza Pellea în rolul principal; regia: Sergiu Nicolaescu
1986: A murit scriitorul Grigore Băjenaru (n. 1907)
1986: A murit (la Milano, Italia) J. N. Manzatti (I. A. Mânzatu), compozitor, interpret, critic muzical, memorialist; considerat în anii ’30-’40 ai secolului XX „prinţul romanţei româneşti”; director al Radiodifuziunii Române în timpul guvernării antonesciene; părăseşte România clandestin, în anul 1947 (n. 1905)
1988: A murit entomologul Mihail Andrei Ionescu; contribuţii în cunoaşterea faunei şi a ecologiei insectelor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1900)
1990: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român, continuatorul unor îndelungate tradiţii muzeale datând încă din 1875 când, la propunerea lui Titu Maiorescu, se constituia, pe lângă Muzeul de Antichităţi, cea dintâi „secţiune de artă textilă”; la 1.X.1906 a fost înfiinţat un muzeu autonom al artei ţărăneşti, Muzeul de Etnografie, Artă Naţională, Artă Decorativă şi Industrială
1994: A murit Marin Bucur, critic, istoric literar, eseist şi prozator (n. 1929)
1998: A murit graficianul Pompiliu Dumitrescu (grafică de carte, afişe de film, ilustraţii pentru revistele de copii şi umoristice) (n. 1941)
2002: A murit (la New York) sculptorul Constantin Antonovici; ucenic al lui Constantin Brâncuşi între anii 1947 şi 1951, după ce trecuse prin atelierul croatului Ivan Meštrovič şi fusese prigonit de Garda de Fier; ulterior s-a stabilit în SUA (n. 1911) – 2004: România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale Alianţei ratificând protocolul de aderare
2009: A murit Dumitru Bălăeţ, poet, eseist şi bibliolog (n. 1935)

Evenimente externe

– Germania: Filmul „Nadie quiere la noche” („Nimeni nu doreşte noaptea”) al realizatoarei spaniole Isabel Coixet, cu actrița franceză Juliette Binoche în rolul principal, va deschide cea de-a 65-a ediție a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, având chiar astăzi premiera mondială (5 – 15 feb.)
1534: S-a născut Giovanni Bardi, muzician şi scriitor florentin (m. 1612)
1840: S-a născut John Boyd Dunlop, medic veterinar scoţian, care a inventat, din dorinţa de a perfecţiona tricicleta fiului său, prima anvelopă pneumatică (1888); doi ani mai târziu, în 1890, transformă invenţia într-o adevărată afacere şi înfiinţează, la Dublin, prima fabrică de anvelope (m. 1921)
1840: S-a născut Sir Hiram Stevens Maxim, american de origine britanică, inventatorul primei arme de foc automate portabile, care-i poartă numele (1883) (m. 1916)

Hiram Stevens Maxim
1852: Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg (Rusia), unul dintre cele mai mari şi vechi muzee din lume, este deschis publicului

Muzeul ermitaj

 

1866: S-a născut Sir Arthur Keith, anatomist şi antropolog britanic; specialist în studiul fosilelor umane şi în reconstituirea omului preistoric (m. 1955)

NPG x156353; Sir Arthur Keith by Bassano
1878: S-a născut André Citroën, industriaş şi inginer francez, cunoscut constructor de automobile; în 1919 a fondat societatea care-i poartă numele (m. 1935)
1881: A murit Thomas Carlyle, eseist, istoric şi filosof englez (n. 1795)
1906: S-a născut actorul american de film John Carradine (m. 1988)

John carradine 1
1911: S-a născut tenorul suedez Jussi Björling (m. 1960). NOTĂ: O sursa menţionează ca dată a naşterii 2 februarie 1911
1914: S-a născut William Burroughs, scriitor american de literatură SF (m. 1997)
1914: S-a născut biofizicianul britanic Alan Lloyd Hodgkin, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1963, alături de Sir John Eccles, Andrew F. Huxley (m. 1998)

alan  hodgkinn
1915: S-a născut fizicianul american Robert Hofstadter; laureat în 1961 al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu Rudolf Mössbauer, „pentru studiile de pionierat în domeniul împrăștierii electronilor în nucleii atomici și pentru descoperirile privind structura nucleonilor” (m. 1990)
1919: S-a născut actorul american de comedie Red Buttons (m. 2006)

Red Buttons
1919: Charlie Chaplin, Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W. Griffith înfiinţează compania United Artists (UA), unele dintre cele mai mari studiouri cinematografice americane ale secolului trecut
1921: S-a născut Sir John Michael Pritchard, dirijor englez (m. 1989)

john pritchard
1926: S-a născut Arthur Ochs Sulzberger, fostul editor al „New York Times”; cunoscut în lumea presei mai mult ca „Punch”, a condus ziarul menţionat între 1962 şi 1992. În acest timp, el a transformat New York Times într-una din cele mai populare şi influente publicaţii din lume (m. 2012)
1926: A murit André Gédalge, compozitor şi pedagog francez; printre elevii săi s-a numărat şi George Enescu (n. 1856)
1937: A murit Lou Andreas-Salomé, romanciera, eseista şi psihanalista germană de origine rusă (n. 1861)
1940: S-a născut Hans Ruedi Giger, pictor, sculptor şi arhitect elveţian; autorul stilului biomecanic; a realizat efectele speciale pentru filmul „Alien” (m. 2014)

Hans Ruedi Giger
1947: A murit scriitorul german Hans Fallada (n. 1893)
1962: A murit compozitorul francez Jacques Ibert (n. 1890)
1969: S-a născut solistul american Bobby Brown, una dintre cele mai populare vedete R&B ale anilor ‘80 şi ’90 ai secolului al XX-lea

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=P0FKzPfsxA4[/youtube]

 

1985: S-a născut fotbalistul portugez Cristiano Ronaldo (dos Santos Aveiro), câştigător, pe 13 ianuarie 2014, pentru a doua oară, al Balonului de Aur

cristiano ronaldo
1993: A murit Joseph Leó Mankiewicz, scenarist, regizor şi producător american de film (n. 1909)
1999: A murit Wassily Leontief, economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1973 (n. 1906)
2004: A murit John Hench, desenatorul oficial al celebrului personaj animat Mickey Mouse; apropiat colaborator şi asociat al lui Walt Disney, Hench a fost unul dintre artiştii care au avut o contribuţie însemnată la realizarea unor filme de desene animate devenite clasice, dar şi la crearea parcurilor de distracţii care poartă numele celebrelor studiouri cinematografice (n. 1908)

2011: A murit actriţa americană Peggy Rea, vedeta din serialul „The Dukes of Hazzard” (n. 1921)

Peggy Rea

 

 

documentarist ADINA AGRICI

Etichete:
UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:07

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat proiectul „Corpul R: Reabilitarea sustenabilă pentru spații moderne de...

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:06

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru...

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Fapt divers vineri, 22 noiembrie 2024, 07:35

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași

Ziua Națională a României, 1 decembrie 2024, va fi marcată şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului...

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 12:05

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a organizat, în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2024, Concursul Național de Scurte...

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 11:57

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician

21 Noiembrie, București Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE) are plăcerea de a anunța deschiderea...

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician
Fapt divers marți, 19 noiembrie 2024, 17:31

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Glăvăneşti, a fost rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat, a informat,...

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat
Fapt divers luni, 18 noiembrie 2024, 08:28

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România.     Luni,...

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
Fapt divers vineri, 15 noiembrie 2024, 12:46

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Secția Mediere culturală, Proiecte, Marketing și cu sprijinul activ al Muzeului Etnografic al...

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii