Dancă: Indemnizaţie de hrană de 16 lei pe zi pentru pacienţii bolnavi de tuberculoză, trataţi la domiciliu
Publicat de Andreea Drilea, 23 octombrie 2020, 11:11
Guvernul a adoptat un proiect de hotărâre care stabileşte la 16 lei pe zi cuantumul indemnizaţiei lunare de hrană pentru persoanele diagnosticate cu tuberculoză şi tratate la domiciliu, a anunţat vineri şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
‘A fost adoptat un proiect de hotărâre de guvern, aşteptat de foarte mult timp, pentru pacienţii de tuberculoză. Prin acest proiect de hotărâre de guvern a fost aprobat cuantumul indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză şi tratate la domiciliu, în sumă de 16 lei pe zi. Este vorba aşadar de pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză care sunt trataţi în ambulatoriu acasă şi vor putea beneficia de această indemnizaţie de hrană de 16 lei pe zi. Este un efect al legii adoptate în 2018 şi care iată este pusă în aplicare acum de Guvernul actual’, a precizat Dancă.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)