MApN: Încă doi militari români afectaţi de explozia din Afganistan – transferaţi pentru investigaţii medicale
Publicat de Andreea Drilea, 23 octombrie 2020, 13:03
Încă doi militari români ce au făcut parte din echipajul afectat de explozia de miercuri, din Afganistan, au fost transferaţi la un spital militar, pentru investigaţii suplimentare, arată MApN.
Potrivit sursei citate, în urma evaluărilor medicale complexe desfăşurate la Spitalul ROL-2 din Baza Aeriană Kandahar, s-a decis ca încă doi militari – sergentul Ionuţ Marius Brumă şi fruntaşul Dorian Emil Floare – să fie transferaţi, împreună cu sergentul Adrian Ioan Czifrak şi caporalul clasa a II-a Iosif Ioan Reman, către Spitalul Militar ROL-3 din Baza Aeriană Bagram, pentru investigaţii medicale suplimentare şi continuarea tratamentelor de specialitate.
Transferul a fost realizat joi pe cale aeriană.
Militarii români au fost răniţi miercuri în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare în zona de responsabilitate, în urma unui atac cu dispozitiv exploziv improvizat.
Ei făceau parte din Batalionului 191 Protecţia Forţei ‘Golden Lions’.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)