Premierul Orban, vizită oficială în Franţa
Publicat de , 26 octombrie 2020, 09:15 / actualizat: 26 octombrie 2020, 10:53
UPDATE – Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că scopul principal al vizitei oficiale de două zile pe care o va efectua începând de luni în Franţa este semnarea Foii de parcurs privind Parteneriatul strategic dintre cele două ţări, care prevede coordonatele principale ale colaborării pe următorii 4 ani.
‘Voi semna Foaia de parcurs privind Parteneriatul strategic dintre România şi Franţa. Din 2009, între Franţa şi România există un Parteneriat strategic care a fost reînnoit prin declaraţia preşedinţilor României şi Franţei în 2018. Scopul principal al vizitei este semnarea Foii de parcurs pe următorii 4 ani, care prevede coordonatele principale ale colaborării dintre Franţa şi România. Acest document, ca şi alte documente, va fi semnat de premierul Franţei, domnul Castex, şi subsemnatul, ca şi premier al României. Voi mai avea şi alte întâlniri în cadrul vizitei, dar principalul punct al vizitei oficiale pe care o efectuez în Franţa este întâlnirea oficială cu premierul Franţei‘, a precizat Orban, la sediul PNL.
Potrivit Guvernului, prim-ministrul va fi însoţit la Paris de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Convorbiri oficiale cu prim-ministrul Republicii Franceze sunt programate luni. Tot luni, pe agendă se află o întrevedere a premierului Orban cu preşedintele Partidului ‘Les Republicains’, Christian Jacob.
Ludovic Orban va mai avea întâlniri cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Richard Ferrand, cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher, cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa – România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF), precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.
Pe agendă se mai află participarea la reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi o întrevedere cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria. (Agerpres)
Premierul Ludovic Orban se va afla, luni şi marţi, într-o vizită oficială în Franţa, unde va avea convorbiri cu omologul francez, Jean Castex.
Potrivit Guvernului, prim-ministrul este însoţit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Luni, premierul Orban va avea convorbiri oficiale cu prim-ministrul Republicii Franceze, cei doi oficiali urmând să participe şi la o ceremonie de semnare a unor documente bilaterale. Ulterior, sunt prevăzute declaraţii de presă comune la Hotel de Matignon.
Tot luni, este programată o întrevedere cu preşedintele Partidului ‘Les Republicains’, Christian Jacob, la sediul Ambasadei României de la Paris.
În cadrul vizitei, Ludovic Orban va mai avea întâlniri cu preşedintele Adunării Naţionale a Republicii Franceze, Richard Ferrand, cu preşedintele Senatului, Gerard Larcher, cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa – România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF), precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Franţa.
Pe agendă se mai află participarea la reuniunea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi o întrevedere cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)