Iaşi: Doi bătrâni, soț și soție, găsiți morți în casă în urma unui incendiu
Publicat de , 26 octombrie 2020, 08:16
Două persoane, soţ şi soţie, de 84, respectiv 81 de ani, au fost găsite decedate în locuinţa lor din localitatea Găneşti, în urma unui incendiu, la faţa locului intervenind două echipaje de stingere şi unul pentru acordarea primului ajutor, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Georgică Onofreiasa.
Potrivit acestuia, pompierii au fost alertaţi prin apel la 112, la ora 00,00, despre producerea unui incendiu în localitatea Găneşti, comuna Ion Neculce. Au fost trimise pentru stingerea incendiului 2 autospeciale de stingere şi EPA pentru acordarea primului ajutor calificat.
‘După aproximativ 2 ore de luptă cu flăcările, din nefericire, militarii au constatat că proprietarii, 2 persoane, soţ şi soţie, 84 şi 81 ani au fost găsite decedate în locuinţă. A ars locuinţa pe o suprafaţă de 150 metri pătraţi. Victimele prezentau arsuri pe o suprafaţă a corpului de 80%. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sobă‘, a declarat Georgică Onofreiasa. (Agerpres/FOTO arhivă)