Vaslui: Accident cu 6 victime, dintre care două decedate, la Costeşti; a fost activat planul roşu de intervenţie
Publicat de , 27 octombrie 2020, 06:29
Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident care a avut loc, luni seara, pe E 581, la Costeşti, fiind activat planul roşu de intervenţie, a anunţat Prefectura Vaslui.
Un accident rutier a avut loc luni, 26 octombrie, pe drumul european E 581 în zona intersecţiei cu drumul spre comuna Costeşti, localitatea Costeşti, fiind implicate trei autoturisme. Au fost două persoane decedate, iar alte patru persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean Vaslui, se arată într-o informare a Prefecturii.
Potrivit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, a fost pus în aplicare planul roşu de intervenţie.
S-a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare grea, două autospeciale de stingere echipate cu module pentru descarcerare, patru ambulanţe tip B2 (EPA) şi o ambulanţă tip C1 (TIM), a precizat ISU Vaslui.
În urma accidentului rutier, circulaţia în zonă a fost blocată pe ambele sensuri de mers. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)