Criză de sânge în spitalele din judeţul Vaslui
Publicat de , 28 octombrie 2020, 08:35
Este criză de sânge în spitalele din judeţul Vaslui. Reprezentanţii Centrului de Transfuzii din Bârlad spun că numărul donatorilor a scăzut dramatic. Ei fac apel la locuitorii din judeţ să vină şi să doneze sânge.
Numărul acestora a început să scadă încă din martie, de când s-a declanşat epidemia cu noul coronavirus, însă s-a ajuns acum la mai puţin de jumătate din numărul donatorilor din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Zilnic, spune conducerea Centrul de Transfuzii, ar fi nevoie de 25-30 de donatori, dar de la o săptămână la alta, tot mai puţine persoane vin să doneze sânge.
Mai mult decât atât, donatorii de plasmă, care ar putea să ajute substanţial bolnavii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, sunt şi ei foarte puţini.
Până acum, din cele peste 3.700 de persoane vindecate de această infecţie, doar 27 au venit la Centrul de Transfuzii din Bârlad şi au donat plasmă. (Rador/FOTO radioiasi.ro)