Ascultă Radio România Iași Live

Numărul românilor din mediul urban care deţin animale de companie a crescut în perioada stării de urgenţă

Numărul românilor din mediul urban care deţin animale de companie a crescut în perioada stării de urgenţă

Publicat de Andreea Drilea, 28 octombrie 2020, 13:35

Perioada de lockdown cauzată de pandemia COVID-19 a influenţat achiziţionarea sau adoptarea unui animal de companie, astfel că 17% dintre posesorii de câini şi 16% dintre posesorii de pisici au declarat că şi-au luat un animal de companie în perioada stării de urgenţă, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Română a Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie (ARPAC).

Rezultatele studiului arată că principalul factor care îi determină pe românii din mediul urban să îşi ia un animal de companie este de natură emoţională, astfel că 57% dintre respondenţi spun că alegerea lor este determinată de dragostea pe care o simt pentru animale, în vreme ce 14% dintre aceştia au adus un animal de companie în gospodărie la dorinţa unui alt membru al familiei, în special a copiilor.

Totodată, sentimentele de apropiere care influenţează achiziţionarea unui animal se reflectă şi în plasarea animalului în contextul familiei şi a altor cunoştinţe. Întrebaţi cât de apropiaţi se simt de animalele de companie proprii, respondenţii au poziţionat animalul de companie pe locul patru în lista apropiaţilor, după soţ/soţie/partener, copii, părinţi, considerându-se mai apropiaţi de animalul lor de companie decât de fraţi/surori, prieteni sau nepoţi.

Potrivit studiului, câinele nu este doar cel mai bun prieten al omului, ci şi cel mai comun animal de companie deţinut la nivelul gospodăriilor din mediul urban, datele arătând că 66% dintre posesorii de animale de companie au câine, în vreme ce 58% au pisici, 12% papagali sau alte păsări, 11% au peşti, lista fiind urmată de cei care deţin iepuri (8%), broaşte ţestoase (4%), hamsteri (3%) şi porcuşori de Guinea (2%).

Românii din mediul urban deţin în mare parte câini de talie medie, cu vârste între 1 şi 3 ani, astfel că rasa cea mai răspândită este bichonul, urmată de câinii maidanezi şi rase încrucişate (metis). În ceea ce priveşte caracteristicile pisicilor, cele de talie medie sunt cele mai populare în rândul deţinătorilor de pisici din mediul urban. În mod particular, bărbaţii din segmentul de vârstă 36-45 deţin semnificativ mai multe pisici de talie medie faţă de totalul deţinătorilor de pisici din mediul urban.

Potrivit aceluiaşi studiu, cele mai răspândite pisici sunt cele europene (maidaneze), urmate de rase încrucişate şi birmaneză.

Profilul deţinătorului de animale de companie este de asemenea caracterizat de faptul că segmentul de vârstă 46-55 se remarcă prin deţinerea de câini şi pisici cu vârste mai mari de 11 ani, iar familiile cu 5 sau mai mulţi membri deţin semnificativ mai mulţi câini decât totalul deţinătorilor de câini.

În ceea ce priveşte comportamentul românilor din mediul urban asupra sănătăţii şi aspectului animalelor de companie, aproape 70% dintre deţinătorii de animale de companie consideră că vizitele la medicul veterinar sunt foarte importante sau importante. În ciuda faptului că 9 din 10 deţinători de câini şi 8 din 10 deţinători de pisici au declarat că au efectuat o vizită la medicul veterinar în ultimele 12 luni, cel mai frecvent motiv pentru aceste vizite este vaccinul, urmat de deparazitare, adică proceduri care sunt vitale în primii ani din viaţa unui animal de companie, datele arătând că 57% dintre câini şi 67% dintre pisici au vârste între 6 luni (sau mai puţin) şi 3 ani.

Pe de altă parte, jumătate dintre posesorii de câini chestionaţi au declarat că au mers la un salon de înfrumuseţare pentru animale în ultimele 12 luni, în vreme ce în cazul deţinătorilor de pisici datele arată că 3 din 10 deţinători au ajuns cu felinele la salon în ultimul an. Totodată, majoritatea deţinătorilor de câini şi pisici petrec între 30 de minute şi 2 ore pe zi pentru a-şi îngriji animalele de companie.

Studiul realizat la iniţiativa ARPAC arată că românii din mediul urban conştientizează importanţa hranei special pregătită pentru animalele de companie, considerând că este mai sănătoasă, contribuie la buna funcţionare a sistemului digestiv, este benefică pentru piele sau blană, cât şi pentru întreg sistemul imunitar.

Potrivit rezultatelor obţinute, 43% dintre deţinătorii de câini şi 57% dintre deţinătorii de pisici din mediul urban îşi hrănesc animalele exclusiv cu hrană preambalată, şi achiziţionată din magazine, cele mai frecvente surse de procurare fiind supermarketurile/hypermarketurile, lanţurile de magazine pentru animale de companie sau magazinele pentru animale din vecinătate.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.000 de persoane din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani, care deţin cel puţin un animal de companie în gospodărie, în perioada 5-10 august 2020. Colectarea datelor a fost realizată folosind metoda CAWI – Computer Assisted Web Interviews.

Fondată în 2003 ARPAC este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, creată pentru a reprezenta, sprijini şi susţine interesele comune ale membrilor săi, importatori şi producători de hrană pentru animale de companie.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:07

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat proiectul „Corpul R: Reabilitarea sustenabilă pentru spații moderne de...

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:06

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru...

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Fapt divers vineri, 22 noiembrie 2024, 07:35

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași

Ziua Națională a României, 1 decembrie 2024, va fi marcată şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului...

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 12:05

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a organizat, în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2024, Concursul Național de Scurte...

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 11:57

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician

21 Noiembrie, București Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE) are plăcerea de a anunța deschiderea...

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician
Fapt divers marți, 19 noiembrie 2024, 17:31

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Glăvăneşti, a fost rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat, a informat,...

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat
Fapt divers luni, 18 noiembrie 2024, 08:28

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România.     Luni,...

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
Fapt divers vineri, 15 noiembrie 2024, 12:46

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Secția Mediere culturală, Proiecte, Marketing și cu sprijinul activ al Muzeului Etnografic al...

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii