IAȘI: Conferință internațională on-line despre fizica și chimia alimentelor la USAMV
Publicat de gabrielarotaru, 2 noiembrie 2020, 11:04 / actualizat: 2 noiembrie 2020, 13:05
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) va organiza cea mai importantă conferință despre fizica și chimia alimentelor din Europa.
Este vorba despre cea de a XIV- a ediție a ”The International Conference of Food Physicists – ICFP 2020” care este programată a avea loc între 5 și 6 noiembrie 2020, via ZOOM. La evenimentul găzduit și organizat pentru a doua oară în România de către o instituție de învățământ superior, s-au înscris peste 160 de participanți din 15 țări precum Belgia, Bulgaria, Danemarca, Irak, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Slovacia, Spania, SUA şi Ungaria.
”Organizată sub patronajul Ministerului Educației și Cercetării, Academia Română de Științe Agricole și Societatea Internațională pentru Fizica Alimentelor, conferința își propune să promoveze cele mai noi rezultate de cercetare, dezvoltare și inovare care au fost obținute în domeniul fizicii, chimiei și tehnologiilor agroalimentare. De asemenea, ICFP își propune să încurajeze crearea unor poli de cercetare de excelență în domeniu, aceasta fiind una dintre ocaziile prin care, împreună cu noi, cercetătorii din diferite zone ale lumii pot identifica soluții care ar putea contribui la dezvoltarea tehnologiilor ce au implicații directe asupra producerii alimentelor”, a declarat prof. univ. Dr. Vasile Stoleru, prorector la USAMV.
Lucrările selectate de către Comitetul științific al ICFP 2020 vor fi publicate într-un număr special al Jurnalului ”Agriculture”, publicație indexată ISI Q2, fapt de asemenea foarte important pentru evenimentul organizat de către USAMV Iași. Mai trebuie precizat că această conferință este organizată și găzduită o data la doi ani de către membrii Societății Internaționale pentru Fizica Alimentelor, ediția din acest an fiind prima ce va avea loc on-line, din cauza situației pandemice impusă de virusul SARS-COV2. (Radio Iași, Comunicat USAMV Iași/ FOTO radioiasi.ro)