Botoşani: Trei persoane rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe DJ 294
Publicat de Andreea Drilea, 9 noiembrie 2020, 10:03
O autoutilitară în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, luni dimineaţă, pe drumul judeţean DJ 294, pe raza comunei Dângeni, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit acesteia, accidentul s-a produs din cauza lipsei de experienţă la volan după ce, într-o curbă uşoară la stânga, şoferul în vârstă de 19 ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului, trei dintre persoanele aflate în maşină au fost rănite, fiind preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ din municipiul Botoşani.
‘Din cei şase pasageri, trei au nevoie de ajutor medical. Toate victime sunt conştiente’, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dorina Lupu.
Cele şase persoane erau angajate ale unei firme de construcţii din Botoşani, iar în momentul producerii accidentului se îndreptau spre serviciu cu maşina societăţii pentru care lucrau.
Şoferul care a produs accidentul este cercetat acum pentru vătămare corporala din culpă.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)