Botoşani: Spaţiile de triaj de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, extinse prin montarea a două corturi militare
Publicat de Andreea Drilea, 11 noiembrie 2020, 06:44
Spaţiile de triaj epidemiologic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’ au fost extinse, marţi, prin montarea unor corturi militare, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Doina Federovici.
Potrivit sursei citate, măsura instalării celor două corturi de campanie a fost luată pentru ca, în cazul unei supraaglomerări a Unităţii de Primiri Urgenţe, pacienţii să nu fie nevoiţi să aştepte în frig.
‘Pentru că traversăm vremuri dificile şi pentru că situaţia epidemiologică impune luarea unor măsuri speciale de protecţie şi prevenire împotriva COVID-19, am considerat necesar să extindem spaţiul pentru triaj epidemiologic organizat la ora actuală în parcarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Botoşani. Prin urmare, am iniţiat o discuţie pe această temă cu factorii decizionali din cadrul Spitalului Judeţean şi am hotărât instalarea a două corturi de campanie, pentru a nu ajunge în situaţia în care pacienţii să fie nevoiţi să aştepte examinarea medicală sub cerul liber, aşa cum s-a întâmplat în alte judeţe din ţară’, a afirmat Federovici.
Preşedintele CJ a menţionat că ambele corturi au fost puse la dispoziţia spitalului şi au fost montate în curtea unităţii medicale de militarii Garnizoanei Botoşani.
În ultimele 24 de ore, în judeţul Botoşani au fost înregistrate 87 noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, indicele de infectare ajungând la 2,58 la mie. De la începutul epidemiei, în Botoşani au fost înregistrate 4.094 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)