Fila de calendar 6 februarie
Publicat de , 6 februarie 2015, 05:00
Semnificatia zilei de 6 februarie
Calendar religios
– Sfinţii Paul Miki şi însoţitorii, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2015)
Evenimente interne
– 131: Prima atestare documentară a Roşiei Montane, care apare sub numele de Alburnus Maior, această dată apărând pe o tăbliţă cerată găsită într-una dintre galeriile ce datează din perioada romană. Roşienii sunt cea mai veche comunitate din România, iar Roşia Montană este considerată de istorici actul de naştere a poporului român. Aici au fost găsite tăbliţele cerate antice, care au stat la baza cercetării dreptului roman de laureatul premiului Nobel Theodor Mommsen. Cei şapte kilometri de galerii romane sunt unici în lume
– 1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură „Orânduiala slujbei Sfinţilor Constantin şi Elena”. Cartea, publicată sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu
– 1857, 6/18: Apare, la Bucureşti (de două ori pe săptămână, până la 6/18.VIII.1857), jurnalul politic şi literar „Concordia”, oficios al mişcării unioniste, sub redacţia lui C. A. Kretzulescu
– 1863: S-a născut tenorul Ioan Băjenaru (m. 1921)
– 1867: S-a născut biologul Dimitrie Voinov; cercetări de histologie şi citologie; are meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o şcoală puternică de citologie umană; membru titular al Academiei Române din 1927 (m. 1951)
– 1889: S-a născut Krikor H. Zambaccian, critic şi colecţionar de artă; impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o, în 1947, statului român, deschizând în Bucureşti, la 19 mai acelaşi an, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1962)
– 1891: S-a născut Adrian Maniu, poet, dramaturg, traducător şi publicist; a inaugurat la Radiodifuziunea Română, în anul 1930, „Universitatea Radio”, program pe care l-a condus până în 1933; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (m. 1968)
– 1893, 6/17: S-a născut Sandu Teleajen (pseudonimul lui Alexandru P. Morcovescu), poet, prozator, dramaturg; artist societar al Teatrului Naţional din Iaşi (din 1918) şi director al aceluiaşi teatru între anii 1937 şi 1939 (m. 1963)
– 1897: S-a născut medicul Constantin T. Nicolau; şi-a legat numele de aşezarea hematologiei româneşti pe baze moderne; a fost primul profesor de hematologie din învăţământul superior românesc, separând această disciplină de histologie şi de medicina internă; a pus bazele (1953) unei reţele de centre de conservare şi transfuzie; a realizat prima puncţie sternală din România; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1973)
– 1898: Prima audiţie, la Paris, a „Poemei Române” de George Enescu, sub bagheta dirijorului Edouard Colonne; „Poema Română” a fost dedicată de Enescu reginei Elisabeta a României
– 1908: S-a născut Geo Bogza, scriitor şi ziarist; considerat părinte al reportajului românesc modern, a creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran (m. 1993)
– 1913: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor şi instrumentist (baterist) (m. 1978)
– 1916: S-a născut Gabriel Ţepelea, filolog, istoric literar, scriitor şi om politic ţărănist; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2012)
– 1921: S-a născut Dan Constantinescu, poet şi traducător; a scris şi sub pseudonimul Dan Nicoară (m. 1997)
– 1924: Adoptarea Legii persoanelor juridice, elaborată de Gheorghe Gh. Mârzescu, în calitate de ministru al justiţiei, prin care s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizaţii politice antinaţionale
– 1926: S-a născut soprana Zoe Dragotescu (m. 1988)
– 1933: S-a născut Sorin Holban, publicist, prozator, dramaturg şi poet (m. 2004)
– 1935: S-a născut compozitorul Dan Iagnov (născut Dan Ion Marcu); considerat unul dintre cei mai romantici compozitori de muzică pop ai anilor 1980-2012 (m. 2012)
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=97ArQYZkMbg[/youtube]
– 1945: Apare Legea nr. 86 privind Statutul Naţionalităţilor Minoritare, potrivit căreia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului
– 1949: S-a născut soprana Mioara Cortez, stabilită în Canada din 2006
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=n13ohoV8XJw[/youtube]
– 1952: A murit (în închisoarea de la Sighet) Constantin Argetoianu, om politic liberal; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru în perioada 28.IX.-23.XI.1939; sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea (n.1871). NOTĂ: Alta sursa menţionează ca an al naşterii 1955
– 1953: S-a născut artistul plastic Victor Dima, autorul actualei steme a României şi al însemnelor heraldice ale Armatei române
– 1968: S-a născut interpretul de muzică uşoară Cătălin Crişan
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=bvSn87AbotY[/youtube]
– 1980: A murit violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (n. 1913)
– 1984: A murit inginerul Remus Răduleţ; contribuţii în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei; coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume); membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1966-1974) (n. 1904)
– 1984: A murit compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (n. 1927)
– 1990: Înregistrarea oficială ca formaţiune politică a Frontului Salvării Naţionale (FSN), la Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin Decizia nr. 27/6.II.1990 (la 7 februarie va fi dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice)
– 1990: A avut loc şedinţa de constituire a Uniunii Elene din România; câteva săptămâni mai târziu, la 26 februarie, va dobândi personalitate juridică printr-o decizie civilă a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti
– 1992: A murit Caius Iacob, matematician şi fizician (contribuţii în mecanica fluidelor, mecanica generală, dinamica gazelor, analiza matematică; precursor al aerodinamicii transonice şi al aproximării hidrografice); om politic ţărănist (senator PNŢCD de Bihor în perioada iunie 1990 – februarie 1992); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1912)
– 1993: A murit George Ciorănescu, poet, prozator, traducător şi jurnalist; stabilit iniţial la Paris şi apoi la München; redactor-şef (1955-1957; 1958-1965) la postul de radio Europa Liberă, unde a deţinut şi funcţia de director adjunct al Departamentului în limba română (1965-1970) (n. 1918)
– 1993: A murit compozitorul şi profesorul univesitar Dan Constantinescu; a scris muzică îndeosebi instrumentală (orchestrală, concertantă, camerală), dar şi câteva cicluri de lieduri şi coruri (n. 1931)
– 1993: A murit (la München, în Germania, unde plecase în anul 1980) Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar; arestat în 1961 (pentru „subminare a bazelor literaturii socialiste”), a fost deţinut politic la Jilava până în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici în România) (n. 1921)
– 1995: A murit medicul Nicolae Simionescu; împreună cu soţia sa, acad. Maya Simionescu, a iniţiat şi a creat Institutul de Biologie şi Patologie Celulară, punând bazele unei şcoli româneşti în acest domeniu; membru titular al Academiei Române din 1991, vicepreşedinte al acestui for (1994-1995) (n. 1926)
– 1998: A murit actorul Constantin (Pace) Bărbulescu (n. 1917)
– 2008: A murit jurnalistul Max Bănuş; şi-a început cariera jurnalistică la „Sportul românesc”; a fost arestat în 1958 şi condamnat la opt ani de închisoare pentru criticile aduse regimului comunist; eliberat, după patru ani, la presiunile Occidentului; din 1966 a fost redactor la postul de radio „Europa Liberă” (n. 1926)
– 2012: Premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia. El a declarat, în cadrul şedinţei de Guvern, convocate de urgenţă, că a decis să depună mandatul Executivului. Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat pe Mihai Răzvan – Ungureanu, şef al Serviciului de Informaţii Externe, cu formarea noului Cabinet
– 2014: A murit Elvira Micoş, pictor, gravor şi scenograf (n. 1914)
Evenimente externe
– Germania: Conferinţa de la München pe tema Securităţii, întâlnire anuală care reuneşte cei mai importanţi actori în domeniul apărării (6 – 8 feb.)
– „Ziua Internaţională a Toleranţei Zero faţă de Mutilarea Genitală Feminină (FGM)”. Prima dată, pe 6 februarie 2003, Stella Obasanjo, prima Doamnă a Nigeriei, a făcut oficială declaraţia cu tema „Toleranţă Zero faţă de FGM”, în Africa, în timpul unei conferinţe organizate de Comitetul Inter-African al Practicilor Tradiţionale care afectează sănătatea femeilor şi copiilor. Sub-Comisia ONU a Drepturilor Omului a adoptat, apoi, această zi, transformând-o într-un eveniment internaţional
– Sărbătoarea Naţională a Noii Zeelande; aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi, dintre băştinaşi (maori) şi coloniştii britanici, în 1840 ( – 175 de ani), Tratat care a stat la baza constituirii statului insular
– 1695: S-a născut matematicianul elveţian Nicolaus II Bernoulli (m. 1726)
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=bvSn87AbotY[/youtube]
– 1793: A murit dramaturgul italian Carlo Goldoni; a reînnoit teatrul italian, eliminând din commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile (n. 1707)
– 1804: A murit Joseph Priestley, chimist, fizician şi filosof englez; a descoperit oxigenul (la 1.VIII.1774), fenomenul de respiraţie la vegetale, hidrogenul sulfurat, etilena; studii în domeniul opticii şi al electricităţii; liber cugetător, deist, partizan al Revoluţiei franceze, a emigrat, în 1794, în SUA (n. 1733)
– 1873, 6/19: A murit (prins de turci, în 1872, a fost spânzurat la Sofia) Vasil Levski, om politic bulgar; fruntaş al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub jugul otoman; participant la organizarea Comitetului Central Revoluţionar Bulgar (creat la Bucureşti, în 1870); s-a pronunţat pentru instaurarea unei republici în Bulgaria (n. 1837)
– 1898: S-a născut soprana germană de coloratură Erna Sack (m. 1972)
– 1899: S-a născut Ramón Novarro, actor mexican (m. 1968)
– 1903: S-a născut pianistul chilian Claudio Arrau (m. 1991)
– 1911: S-a născut Ronald Reagan, om politic american republican, al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989); în tinereţe a fost actor de film (1937-1964); ca preşedinte, a propus, în anul 1983, un program de apărare strategică, însoţit de o politică tenace faţă de ţările Tratatului de la Varşovia, determinând, în final, destrămarea URSS şi prăbuşirea comunismului în Europa (m. 2004)
– 1916: A murit poetul, jurnalistul şi diplomatul nicaraguan Rubén Dario (pe numele său adevărat Félix Rubén García Sarmiento); a fost considerat părintele modernismului hispano-american (n. 1867)
– 1917: S-a născut Zsa Zsa Gábor, actriţă americană de origine maghiară
– 1919: Adunarea Naţională, rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919, şi-a început lucrările în orăşelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituţie. După oraşul unde s-au desfăşurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar” (1919-1933) şi constituţia după care se va conduce aceasta – „Constituţia de la Weimar”
– 1932: S-a născut regizorul francez de film François Truffaut, figură reprezentativă a Noului Val Francez (m. 1984)
– 1939: S-a născut actorul american Mike Farrell
– 1945: S-a născut Bob Marley, renumit interpret jamaican şi compozitor de muzică reggae (m. 1981)
– 1950: S-a născut interpreta (de jazz, soul, blues) şi compozitoarea americană Natalie Cole; fiica cântăreţului Nat King Cole
– 1952: Urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord. La 6 februarie 1952, Regele George al VI-lea se stinge din viaţă şi este urmat la tron de fiica sa, Elisabeta. Încoronarea a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953. Elisabeta a II-a deţine al doilea record de longevitate pe tronul britanic, după Regina Victoria, care a domnit 63 de ani şi şapte luni
– 1954: S-a născut jurnalistul francez Érik Izraelewicz, directorul cotidianului „Le Monde”; a fost numit în funcţia de director al publicaţiei în februarie 2011, iar înainte de a prelua conducerea cotidianului „Le Monde”, şi-a construit cariera publicând articole şi editoriale în rubrici economice şi a coordonat activităţile redacţiilor a două publicaţii economice franceze – „Les Echos” şi „La Tribune” (m. 2012)
– 1962: S-a născut Axl Rose (născut William Bruce Rose), interpret şi compozitor american de muzică rock, component al trupei Guns N’ Roses
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=piiIVSQdoSE[/youtube]
– 1984: A murit poetul spaniol Jorge Guillén; unul dintre principalii reprezentanţi ai poeziei pure, a fost influenţat de Juan Ramón Jiménez, Paul Valéry şi Stéphane Mallarmé (n. 1893)
– 1989: A murit André Cayatte, regizor, scenarist şi producător francez de film (n. 1909)
– 1995: A murit scriitorul american James Merrill, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi de limbă engleză ai secolului al XX-lea (n. 1926)
– 1998: A murit Falco (pe numele adevărat Johann Hölzel), interpret austriac de muzică hip-hop şi rock (n. 1957)
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=YwcgBVQ3rb0[/youtube]
– 1999: Începe Conferinţa de la Rambouillet (Franţa), convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanţială” pentru Kosovo; se încheie prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părţi. Belgradul exclude desfăşurarea unei forţe internaţionale în Kosovo, iar albanezii nu renunţă la pretenţia lor de a organiza un referendum privind independenţa provinciei (6 – 23 februarie 1999)
– 2002: A murit Max (Ferdinand) Perutz, chimist britanic de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1962, împreună cu John C. Kendrew (n. 1914)
– 2005: A murit pianistul italian de origine rusă Lazar Berman (pe numele său complet Lazar Naumovich Berman) (n. 1930)
– 2009: A murit James Whitmore, actor american (n. 1921)
– 2011: A murit romanciera şi poeta franceză de origine libaneză Andrée Chedid (n. 1920, la Cairo)
– 2011: A murit Gary Moore, chitaristul legendarei trupe rock irlandeze, Thin Lizzy, pe numele său adevărat Robert William Moore; recunoscut ca legendă a rockului şi bluesului şi ca unul dintre cei mai valoroşi chitarişti de jazz (n. 1952)
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=Unnh0T2Ftro[/youtube]
– 2012: A murit pictorul şi sculptorul catalan Antoni Tàpies, unul dintre cele mai importante nume din arta contemporană europeană (n. 1923)
documentarist ADINA AGRICI