Neamţ: Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei Draga Olteanu Matei, depus la cinematograful ‘Dacia Mon Amour’
Publicat de , 19 noiembrie 2020, 18:17
UPDATE – Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei Draga Olteanu Matei a fost depus, joi seara, pe scena cinematografului ‘Dacia Mon Amour’, fiind purtat pe braţe de militarii Garnizoanei Piatra-Neamţ.
Toţi cei care vor dori să îi aducă un ultim omagiu îndrăgitei actriţe o vor putea face până duminică dimineaţa, atunci când cortegiul funerar va pleca spre Biserica ‘Sf. Ioan Domnesc’.
Între orele 10,00 şi 12,00 vor avea loc, la biserică, depuneri de coroane şi flori, iar de la ora 12,00 este programată slujba religioasă urmată de acordarea onorurilor militare.
De la Biserica ‘Sf. Ioan Domnesc’, cortegiul funerar va pleca spre Cimitirul ‘Eternitatea’ din Piatra-Neamţ, cu o oprire de aproximativ 10 minute în faţa Teatrului Tineretului.
Înhumarea este programată în jurul orei 15,30.
UPDATE – Actriţa Draga Olteanu Matei va fi înmormântată duminică în Cimitirul ‘Eternitatea’ din Piatra Neamţ, alături de soţul ei.
Ana Monda, o apropiată a regretatei actriţe, a declarat, pentru AGERPRES, că sicriul cu trupul neînsufleţit va fi adus joi de la Iaşi şi va fi depus la Cinematograful ‘Mon Amour’ din Piatra Neamţ, unde toţi cei care vor dori pot veni să îşi ia rămas bun.
Duminică va fi oficiată o slujbă religioasă la Biserica ‘Sf. Ioan Domnesc’, situată pe platoul de la Curtea Domnească, urmată de înmormântarea de la Cimitirul ‘Eternitatea’.
Actrița Draga Olteanu Matei a murit, noaptea trecută, la vârsta de 87 de ani.
Ea era internată la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi, unde a ajuns vinerea trecută, în stare gravă după ce a suferit o hemoragie digestivă.
Coordonatorul UPU SMURD Iaşi, Diana Cimpoieşu a declarat că medicii au făcut toate eforturile să o trateze: ”Pacienta, care era în Terapie Intensivă, susținută hemodinamic și respirator, a avut o evoluție nefavorabilă. Inima doamnei a încetat să mai bată și s-a declarat decesul la ora 2:15. Pe tot parcursul internării, starea ei s-a menținut critică. Au fost eforturi deosebite. Ea a fost tot timpul intubată, sedată, ventilată mecanic și susținută din punct de vedere al funcțiilor vitale, dar, fiind vorba de 87 de ani, de boli cardiovasculare, gastrointestinale și endocrine, evoluția a fost, din păcate, una nefavorabilă. Echipa medicală suferă când pierde fiecare pacient, cu atât mai mult când este vorba despre o personalitate a României.”
Audio Feature: Nicolae Tomescu și Gabriel Elvis Mihălăchioaei
Să o ascultăm într-un scurt fragment dintr-un interviu acordat, la Radio Iaşi, colegului nostru, Alex Aciobăniţei:
Draga Olteanu Matei: Peste 50 de ani de aici înainte nu se va mai scrie nimic, cum astăzi, nu se mai scrie nimic despre marii actori pe care i-a avut Teatrul Național din București, Teatrul Național din Iași. Să vă spun o poveste drăguță. Am fost invitată la o televiziune și o domnișorică a venit să mă conducă, să-mi arate pe unde să ajung acolo. Foarte frumos din partea ei, numai că acolo eu pusesem cărămidă, căreasem uși, pusesem vată de sticlă (…) muncisem acolo, aveam vreo 800 și ceva de ore de muncă voluntară, dar mi-a plăcut că m-a luat, m-a condus acolo. Am vorbit, m-am dus, mi-am făcut treaba, iar când am terminat a venit la mine și zice: ”doamnă, n-ați putea să-mi dați și mie numerele de telefon ale Silviei Popovici, ale lui Gheorghe Cozorici, ale domnului Amza Pellea, că e greu, că le obținem greu” Eh, ei muriseră. I-a spus cineva să le ia interviuri și ea nu știa că ei muriseră.
Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, potrivit volumului ”Cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, 1996).
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ”Ziariştii” de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.
Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.
După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra-Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ”Teatrul Vostru”. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra-Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra-Neamţ.
Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care: Premiul ACIN 1975 (”Ilustrate cu flori de câmp”, ”Filip cel Bun”), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).
În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.
Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: ‘După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine’.
În 2014, i-a fost înmânat, de către principesa Margareta, Ordinul ‘Coroana României’ în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.
Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.
Pe 3 mai 2018, actriţa a fost internată în secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, unde a fost supusă mai multor investigaţii medicale.
(Radio Iași/Agerpres/FOTO radioiasi.ro)