Galaţi: Incendiu la silozul de cereale din comuna Vânători
Publicat de , 19 noiembrie 2020, 06:43
20 de pompieri au acţionat în aseară timp de mai bine de patru ore în localitatea Vânători din judeţul Galaţi pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un uscător industrial de cereale, în care se aflau 28 de tone de porumb.
Corespondenta RRA Maria Măndiţă transmite că intervenţia pompierilor a salvat majoritatea cantităţii de cereale aflate în incinta afectată.
Potrivit ISU Galaţi, cauza probabilă a incendiului a fost o defecţiune tehnică la sistemul de uscare cu gaz. Aproximativ o tonă de porumb a fost afectată de incendiu.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)