Prognoza meteo. Cum va fi vremea în weekend
Publicat de , 19 noiembrie 2020, 10:48
În următoarele trei zile (vineri, sâmbătă, duminică), vremea în Moldova va fi rece pentru această dată.
Vineri, cerul va fi noros și va ploua pe spații extinse, iar la munte vor predomina ninsorile. Spre seară și în cursul nopții, în zonele deluroase precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar la munte se va depune strat de zăpadă.
Sâmbătă și duminică, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în zonele joase de relief de 40 – 50 de kilometri pe oră, iar pe crestele montane de 70 de kilometri pe oră.
Temperaturile maxime vor oscila, între: 3 și 9 grade, iar cele minime se vor încadra, între minus 4 și plus 4 grade, mai scăzute duminică dimineață, când vor fi cuprinse între minus 6 și plus un grad.
(Claudia Ciornilă, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)