Capacitatea de internare la ATI a pacienţilor COVID-19 la SJU Focşani a fost depăşită
Publicat de , 23 noiembrie 2020, 17:15
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) ‘Sf. Pantelimon’ Focşani a depăşit capacitatea de internare la Terapie Intensivă a bolnavilor de COVID-19, luni fiind internate la ATI 11 persoane, a informat unitatea medicală.
‘Avem internaţi în prezent 11 pacienţi COVID-19 la Terapie Intensivă, în condiţiile în care numărul de locuri ATI disponibile pentru aceştia este de numai zece locuri. Pacienţii sunt atât din judeţul Vrancea, dar şi de la Tulcea şi Bucureşti, pentru că, în funcţie de numărul de locuri disponibile la un anumit moment dat, primim şi pacienţi din alte judeţe‘, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Focşani, Elena Codruţa Neagu.
Potrivit acesteia, spitalul încearcă suplimentarea numărului de locuri ATI cu încă zece paturi, însă, deşi aparatura există şi este funcţională, acest lucru nu se poate pune în practică din cauza lipsei personalului medical.
‘Încercăm suplimentarea numărului de paturi COVID-19 cu încă zece locuri. Însă la acest moment, acest lucru nu este posibil întrucât ne confruntăm cu lipsa personalului medical care să deservească aceste paturi. Un medic care a venit de curând de la Iaşi special pentru ATI a fost depistat pozitiv şi se află în izolare. Dar chiar şi aşa, nu am rezolva problema, deoarece ne este necesar cel puţin încă un medic. Am făcut numeroase solicitări la minister şi aşteptăm‘, a precizat managerul SJU Focşani.
Aceasta susţine că medicii de la Spitalul Judeţean, în special cei de la ATI, Unitatea de Primiri Urgenţe şi Boli Infecţioase, sunt epuizaţi, aceştia făcând şi nouă gărzi pe lună.
Luni, la nivelul judeţului Vrancea au fost raportate 162 de persoane cu COVID-19 internate, dintre care 19 la ATI, 11 la Focşani şi opt la Adjud. Este cel mai mare număr de pacienţi înregistrat la ATI de la debutul pandemiei de COVID-19.
Direcţia de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 28.070 de teste, fiind depistate 4.935 de persoane pozitive. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 3.893, iar al persoanelor decedate la 184. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)