Galați: Autorităţile locale dau asigurări că se va suplimenta numărul de paturi din spitalele suport COVID
Publicat de gabrielarotaru, 24 noiembrie 2020, 07:46
Până la finalul săptămânii, autorităţile locale din Galaţi dau asigurări că se va suplimenta numărul de paturi din spitalele suport COVID.
Demersul este necesar, având în vedere că ieri, la Spitalul Judetean Galaţi, 32 de pacienţi cu COVID aşteptau să fie transferaţi la alte spitale din judeţ, însă acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât unităţile medicale nu mai au paturi libere.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Ionuţ Băneşanu: În ultimele trei zile, 113 pacienţi au fost cofirmaţi cu COVID în UPU, iar ambulanţele sosesc încontinuu. În secţia ATI COVID sunt internaţi un număr de 16 pacienţi.
Ionuţ Băneşanu, avertiza ieri că în zona de triaj a unităţii medicale aşteaptă să fie internaţi în spitale 32 de pacienţi cu COVID, parte din ei aflându-se acolo încă de săptămâna trecută, situaţie confirmată de Ani Nistor, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.
Ani Nistor: Pacienţii confirmaţi pozitiv SARS-CoV-2 aflaţi în zonă tampon sau în containerele amplasate în curtea Spitalului Judeţean vor fi temporizaţi pentru internare în funcţie de locurile libere din spitale, dar şi în funcţie de decizia medicului specialist care îi reevaluează, pentru că există posibilitatea ca unora dintre ei să li se prescrie tratamentul şi acesta să le fie administrat la domiciliu.
Până aseară, numai pentru şase dintre ei s-au găsit locuri la Spitalul CFR, unde, promit autorităţile, până la finalul săptămânii, capacitatea se va suplimenta cu 50 de paturi.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Teodora Miron: Avem promisiuni că în cel mai scurt timp posibil va fi dată în folosinţă şi clădirea nouă de la Spitalul de Boli Infecţioase, acolo unde vor fi 95 de paturi pentru pacienţii COVID. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)