Ascultă Radio România Iași Live

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la final

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, la final

Publicat de , 24 noiembrie 2020, 14:45

Ediţia cu numărul 27 a Târgului de carte Gaudeamus Radio România, care a avut loc în perioada 16 – 22 noiembrie pe baza unui concept original, exclusiv online, s-a încheiat duminică, la capătul unui adevărat maraton de evenimente, concursuri şi prezentări de noi apariţii editoriale.

Preşedintele de onoare al ediţiei, care s-a aflat alături de publicul Gaudeamus prin intermediul unei intervenţii în direct din New York, a fost scriitorul Norman Manea.

Organizat de Radio România, în parteneriat cu elefant.ro, evenimentul a oferit iubitorilor de carte din întreaga lume posibilitatea de a urmări peste 200 de evenimente, majoritatea găzduite de website-ul www.gaudeamus.ro şi de a achiziţiona, în condiţii foarte avantajoase, cărţi, jocuri şi muzică de la peste 100 de edituri şi distribuitori specializaţi. Standurile virtuale ale participanţilor au fost accesibile prin intemediul website-ului gaudeamus.ro, care, în acest interval a înregistrat peste 50.000 de vizitatori.

Proiectele tradiţionale Gaudeamus Radio România s-au derulat la această ediţie într-o formulă specială, adaptată momentului, care a permis însă menţinerea conceptului şi a obiectivelor originale.

Concursul Naţional de Lectură Mircea Nedelciu s-a derulat în perioada 5 – 20 noiembrie, pe bază de eseuri pe care concurenţii le-au trimis către organizator şi care au fost jurizate de către realizatorii de emisiuni Radio România din întreaga ţară. În cadrul festivităţii de premiere care a avut loc online, vineri, 20 noiembrie, au fost oferite premii dein partea editurilor Casa Radio, Niculescu, Trei şi Pandora M:

– locul întâi – Alexandra Botoş, Colegiul Naţional Pedagogic Carmen Sylva din Timişoara;

– locul al doilea – Diana Găbureac, Colegiul Naţional Al. Papiu Ilarian din Târgu Mureş;

– locul al treilea – Alexia Bîtînă, Colegiul Naţional Militar Tudor Vladimirescu din Craiova;

– menţiuni: Diana Ioana Mirea, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa şi Alexandra Ciocan, Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Bucureşti.

Votul Publicului, derulat în premieră prin intermediul paginii Facebook Radio România Gaudeamus, în perioada 18 – 22 noiembrie, pe baza propunerilor participanţilor, a desemnat drept Cea mai râvnită carte a Târgului, volumul Iartă-mă că te-am iubit de Ela E.H., publicat de Editura Creator.

Concursul Vreau o şcoală ideală, iniţiat cu prilejul acestei ediţii a târgului, va continua şi pe parcursul acestei săptămâni, până duminică, 29 noiembrie. Cinci reportaje, realizate de jurnalişti de la Radio România Antena Satelor, Radio România Cultural, Radio România Braşov FM, Radio România Bucureşti FM şi Radio România Actualităţi, care aduc în atenţia publică numeroasele provocări cărora elevii şi dascălii trebuie să le facă faţă în această perioadă, concurează pe www.gaudeamus.ro şi pe pagina de Facebook Gaudeamus Radio România. Cele trei premii puse în joc sunt:

– Marele Premiu, acordat de Radio România prin votul posturilor, care constă în suma de 10.000 lei, provenită din taxa de participare la această ediţie online a evenimentului;

– Premiul Participanţilor, care va fi decernat pe baza votului reprezentanţilor companiilor care au participat la această ediţie şi care constă în cărţi şi produse educaţionale oferite de către participanţi;

– Premiul Publicului, decernat pe baza votului care se derulează pe pagina Facebook Radio România Gaudeamus în perioada 24 – 29 noiembrie, constă în suma de 1.000 lei, oferită de compania Maurer Imobiliare Cluj S.R.L.

Reportajele pot fi vizionate pe http://www.gaudeamus.ro/index.htm

Târgul de carte Gaudeamus, ediţia online 2020 – eveniment Radio România, powered by Elefant.ro. Parteneri media: TVR, Observator Cultural, Bookblog.ro şi Agenţia de carte.

Etichete:
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie
Evenimente RRA luni, 14 octombrie 2024, 17:35

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie:...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 14 – 20 octombrie
RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking
Evenimente RRA marți, 8 octombrie 2024, 18:44

RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking

Agenția de presă RADOR Radio România, care a înființat la începutul anului 2024 grupul de verificare a informațiilor false Romania Check, a...

RADOR Radio România a primit premiul Francofoniei pentru fact-checking
Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie
Evenimente RRA luni, 7 octombrie 2024, 08:42

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie:...

Uniunea Artiștilor Plastici din România vă propune noi evenimente din lumea artelor vizuale, care vor debuta în perioada 7 – 13 octombrie
Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Evenimente RRA sâmbătă, 5 octombrie 2024, 09:13

Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”

Radio România invită elevii şi studenţii din domeniile jurnalism, științele comunicării și alte domenii de studiu asociate – filologie,...

Radio România invită elevii şi studenţii la simpozionul “Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio”
Evenimente RRA luni, 30 septembrie 2024, 18:59

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică”, iniţiat de Radio România Muzical şi desfăşurat fără întrerupere începând...

Proiectul „Ascultă cinci minute de muzică clasică” derulează o nouă ediţie
Evenimente RRA marți, 24 septembrie 2024, 09:07

Comunicat al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune

Întrucât în spaţiul public au apărut unele informaţii legate de funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), vreau să vă...

Comunicat al Preşedintelui Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune
Evenimente RRA luni, 23 septembrie 2024, 10:01

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România. Timp de cinci zile, publicul a avut posibilitatea de a vizita...

La Iaşi s-a încheiat a patra ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Evenimente RRA vineri, 30 august 2024, 06:14

Începe cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu

Sâmbătă, 31 august 2024, ora 18:00, va debuta la București unui dintre cele mai importante evenimente culturale ale țării: Concursul...

Începe cea de a XIX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu