Manifestări organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României
Publicat de Andreea Drilea, 30 noiembrie 2020, 14:07
Ziua Națională a României va fi pusă în acest an sub semnul pandemiei de COVID-19 cu care se confruntă țara.
Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns. Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
► București:
* ora 11:00 – Ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, la care participă aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale – în Piaţa Arcul de Triumf;
• Pe timpul ceremoniei se va ține un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc și a victimelor virusului SARS- CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar președintele Klaus Iohannis, va depune o coroană de flori și va susține o alocuțiune
• Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfășura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; jurnaliştii acreditați la ceremonie vor avea acces doar pietonal, prin Bd. Constantin Prezan (Piaţa Charles de Gaulle), între orele 8:00 și 10:00
• Ceremonia va putea fi urmărită și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale ( https://www.facebook.com/mapn.ro /)
* De Ziua Naţională a României, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mănăstireşti din ţară şi străinătate va fi oficiată slujba de Te Deum pentru eroii neamului românesc, care prin jertfa lor luminată de credinţa în Dumnezeu şi dragostea de ţară, au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918
• ora 12:00 – slujba de Te Deum va fi săvârșită la Catedrala Patriarhală
* Casa Artelor „Dinu Lipatti” celebrează Ziua Națională a României într-o Ediție Online de excepție, transmite două Recitaluri Extraordinare de Muzică și Poezie în premieră, pe pagina de Facebook a Casei Artelor „Dinu Lipatti”. Printre parteneii media: Radio România București FM.
Programul zilei:
• ora 11:00 – Recitalul Extraordinar „George Enescu” susținut de violonistul Sherban Lupu alături de pianista Viorela Ciucur. Recitalul a avut loc la 1 decembrie 2019 în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, ocazie cu care au fost interpretate în premieră mondială două creații enesciene – „Regrets”, și „Impresii în stil românesc”, iar acum avem ocazia să-i revedem pe cei doi talentați artiști în Premieră Online
• ora 17:00 – Recitalul Extraordinar de Muzică și Poezie „Flaut la puterea poeziei” susținut de marele actor Dorel Vișan, acompaniat de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. În program au fost incluse versuri de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Coșbuc și compoziții semnate de Ion Bogdan Ștefănescu. Recitalul de Muzică și Poezie a avut loc în anul 2019 în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, la prima ediție a Programului socio-cultural „Lipatti Special”, un program unic în România
* Opera Naţională Bucureşti va transmite online spectacolele „Oedipe” de George Enescu (ora 12:00 și 19:00) şi „O scrisoare pierdută” (ora 15:00), operă în două acte şi un prolog de Dan Dediu, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în cadrul proiectului intitulat „#DordeONB”. Cele două lucrări celebre din creaţia românească vor fi transmise online pe
https://operanb.ro/operaonline / şi pe canalul de Youtube al Operei Naţionale –
https://www.youtube.com/OperaNationalaBucurestiONB .
Înregistrările vor fi disponibile doar pe durata difuzării fiecărui spectacol
* creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti, în colaborare cu Televiziunea Română, oferă publicului, de Ziua Naţională a României, concertul extraordinar „Gheorghe Zamfir şi prietenii”, care va fi difuzat, pe postul TVR 1, de la ora 18:30. creart a organizat pe 21 septembrie 2018, în Piaţa Constituţiei, concertul extraordinar „Gheorghe Zamfir şi prietenii”, pentru a celebra Centenarul Marii Uniri, eveniment la care au participat 15.000 de persoane
* De Ziua Națională a României, Maria Gheorghiu și pianistul Radu Grațianu continuă tradiția ultimilor ani și oferă publicului un eveniment 100% românesc – „Cu tricolorul la vedere”, în cadrul serilor „Folk lângă șemineu” și, se va desfășura online, pe canalul de YouTube al artistei – ora 20:00. Concertul conține un set de 18 cântece, fiecare având căte o poveste, astfel, conturându-se conceptul de spectacol-lecție de istorie
►Alba Iulia:
* Ziua Naţională a României va fi marcată printr-o ceremonie militară organizată la Monumentul Unirii cu participarea unui detaşament de onoare, cu efective reduse, fără tehnică, din structurile Diviziei 4 Infanterie „Gemina” – ora 13:30
* Programul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia:
• ora 10:00 – Masă rotundă „1 Decembrie 1918” – la Sala Unirii; transmisiune live
• ora 12:30 – Masă rotundă „1 Decembrie 1918”- partea a II-a – la Sala Unirii; transmisiune live
• ora 13:00 – Te Deum – Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” Blaj; transmisiune live
• ora 13:30 – Vernisajul expoziției – lansare ruta culturală – „Ruta Unității Naționale 1848-1918-1922” – la Sala Unirii. Expoziție deschisă publicului în perioada 1 – 31 decembrie 2020; transmisiune live
• ora 14:00 – Ceremonie militară dedicată Zilei Naționale a României – Monumentul Unirii
• ora 16:30 – „Gândurile Unirii” – Testimoniale
• ora 17:00 – Lansare de carte „1 Decembrie 1918”, Tudor Roșu, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2020 – la Sala Unirii; transmisiune live
• ora 18:00 – „Samoilă Mârza, Fotograful Unirii” – Povestea fotografiilor Unirii – la Biblioteca județeană „Lucian Blaga” Alba; transmisiune live
* Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba organizează în această perioadă o serie de concerte, recitaluri, expoziţii şi alte evenimente culturale dedicate Zilei Naţionale a României.
Manifestările se desfăşoară fără public, cu respectarea celor mai stricte condiţii de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2. Astfel, concertele se desfăşoară în spaţiul logistic al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, unde a fost amenajată o scenă de spectacole, iar evenimentele vor fi transmise live pe Pagina de Facebook a instituţiei ( https://www.facebook.com/Centrul-de-Cultura-AUGUSTIN-BENA-Alba-173204689496678 ).
Programul zilei:
● ora 13:00 Concert „Tezaur Folcloric” – ediţie specială – la Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba. Difuzarea ediţiei speciale a „Tezaurului Folcloric”, pe posturile TVR1 şi TVR Internaţional, cu filmări realizate de echipa emisiunii la Palatul Cultural din Blaj alături de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba în anii 2018 şi 2019
● ora 15:00 – Spectacol folcloric „Cânt şi suflet românesc” – transmisiune live
● ora 20:00 – Concert omagial „Simfonic România 2020”. Recital al Orchestrei de cameră a Judeţului Alba cu solişti invitaţi de renume naţional şi internaţional. Transmisiune live.
Programul Complet poate fi citit pe Pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Alba: https://www.facebook.com/ConsiliulJudeteanAlba
► Arad:
* Toate evenimentele organizate cu ocazia Zilei Nationale a României la Arad, vor avea loc online, excepție făcând ceremoniile religioase și depunerile de coroane din Parcul „Mihai Eminescu“ și de la Cimitirul „Eternitatea“
• Gala Excelenței Arădene, eveniment în cadrul căruia se vor acorda diplome de merit instituțiilor și persoanelor care au activat în domeniile sănătate, învățământ, afaceri și sport, care s-au remarcat printr-un management și o activitate eficientă în acest an, în condițiile speciale cauzate de pandemia de SARS-COV-2 – pe https://facebook/CentrulMunicipaldeCulturăArad și https://facebook/MuzeulPreparandiei
► Brăila:
* Ceremonia organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, va începe la ora 12:00, cu o slujbă religioasă, şi cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, după care va urma un scurt discurs al subprefectului Simona Drăghincescu, apoi se vor depune flori la monumentul Ecaterinei Teodoroiu – Piaţa Independenţei
► Buzău:
Ceremonie organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României:
* ora 12:00 – Întâmpinarea, primirea onorului şi salutarea Drapelului de Luptă de către persoanele oficiale – în Parcul Crâng
► Constanța:
* Forţele Navale Române celebrează Ziua Naţională prin scurte ceremonii organizate la bordul navelor militare, în cadrul cărora marinarii vor ridica Marele Pavoaz, în acordurile Imnului Naţional, iar curajul şi sacrificiul înaintaşilor noştri vor fi onorate prin ceremonii militare restrânse de depunere coroane de flori. Activităţile de comemorare vor avea loc, la Monumentul Eroilor căzuţi din Primul Război Mondial din Cimitirul Central – ora 12:00, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii şi infectării cu virusul SARS CoV-2
► Iași:
* Autorităţile locale vor organiza la statuia regelui Ferdinand o scurtă manifestare dedicată Zilei Naţionale în timpul căreia se va intona imnul naţional, moment care va fi urmat de un ceremonial religios şi o depunere de coroane. În cursul serii, Primăria va organiza o scurtă manifestare la Palatul Culturii, unde va fi instalat Drapelul Naţional pe turn şi care va fi iluminat cu reflectoare. Cu această ocazie va fi aprins iluminatul de sărbători dar fără a organiza vreo manifestare specifică
* Opera Naţională Română Iaşi difuzează de Ziua Naţională a României, Gala Premiilor Operelor Naţionale – Ediţia Centenar – ora 18:30, site-ul instituției www.operaiasi.ro .
Evenimentul a avut loc pe 9 octombrie 2018 şi a premiat performanţele artiştilor lirici români în stagiunea 2017-2018. La această gală au participat mari artişti ai scenelor internaţionale, printre care soprana Patrizia Ciofi şi tenorul Fabio Armiliato, care au jucat la Scala, Metropolitan sau Covent Garden, soprana Chiara Giudice. În cadrul reprezentaţiei de pe scena Operei ieşene au fost prezentate mai multe momente deosebite, între care şi celebra creaţie a compozitorului Eugen Doga, „Vals”, plasată de UNESCO în rândul celor patru capodopere muzicale ale secolului XX
► Oradea:
* Ceremonie militară restrânsă prilejuită de Ziua Naţională a României. Evenimentul se va desfăşura la Statuia Regelui Ferdinand I din Piaţa Unirii, Municipiul Oradea, după următorul program:
• ora 12:00 – Primirea persoanei oficiale, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi ocuparea locului în formaţie
• ora 12:02 – Intonarea Imnului Naţional al României
• ora 12:07 – Serviciu religios
• ora 12:12 – Depunerea de coroane de flori
► Ploiești:
* Ceremonie militară cu prilejul Zilei Naţionale a României – ora 12:00, în zona din faţa Catedralei “Sf. Ioan Botezătorul” (Piaţa Eroilor). Cu acest prilej vor avea loc salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României şi se va oficia un serviciu religios
► Jud. Prahova:
* Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale vă invită, în mediul virtual, la sărbătoarea Zilei Naţionale a României, începând cu ora 10:00, să luaţi parte la următoarele evenimente desfăşurate pe paginile de facebook ale secţiilor muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti / :
* Ploiești:
• Muzeul de Istorie şi Arheologie – „1918 – date şi fapte” – https://www.facebook.com/Muzeul.de.Istorie.Ploiesti
• Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” – „Trei ceasuri, trei personalităţi şi un singur eveniment – Unirea de la 1918” – https://www.facebook.com/m.ceasului
• Muzeul „Ion Luca Caragiale” Ploiești – „România, inima mea!” – https://www.facebook.com/muzeul.ionlucacaragiale
• Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” – „Eu nu mă spăl de poporul meu” – https://www.facebook.com/Muzeu.Nichita.Stanescu.Ploiesti
• Muzeul „Casă de Târgoveţ din sec. XVIII-XIX” – „1 Decembrie 1918” – https://www.facebook.com/muzeul.casadetargovet
* Vălenii de Munte:
• Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” – „Nicolae Iorga şi lupta pentru unitatea tuturor românilor” – https://www.facebook.com/Muzeul-Memorial-Nicolae-Iorga%CB%AE-101887441365967
* Brebu:
• Muzeul „Casa Domnească” – „In memoriam – Eroii României Moderne” – https://www.facebook.com/Muzeul.Casa.Domneasca.Brebu
* Bucov:
• Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” – „1 Decembrie 1918 – ziua unui vis împlinit” – https://www.facebook.com/muzeulmemorial.constantinstere
* Bușteni:
• Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” – „102 ani de la Marea Unire”; „128 de ani de la naşterea scriitorului Cezar Petrescu” – https://www.facebook.com/muzeulcezarpetrescu
* Urlați:
• Muzeul „Conacul Bellu” – „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!; Ţara mea de glorii, ţara mea de dor (…); La trecutu-ţi mare, mare viitor!” – https://www.facebook.com/conaculbellu
* Valea Călugărească:
• Muzeul „Crama 1777” – „Profunzimi româneşti. De la experienţele înaintaşilor la propriile noastre experienţe” – https://www.facebook.com/Crama-de-la-1777-un-muzeu-o-poveste-348300978697318
* Filipeştii de Târg:
• Muzeul „Conacul Pană Filipescu” – „Pe aici nu se trece!” – https://www.facebook.com/profile.php?id=100012309997055
►Sibiu:
* Un program alcătuit 100% din adaptări simfonice ale unor piese tradiționale româneşti va putea fi urmărit în direct de Ziua Naţională a României. Alături de muzicienii Filarmonicii Sibiu, dirijați de Simona Strungaru, pe scenă vor urca solistele Irina Sârbu şi Elena Dediu. Concertul va fi transmis în direct pe canalul de youtube şi pagina de facebook a instituţiei. După spectaculosul concert al orchestrei sibiene de la Ateneul Român, dedicat Zilei Naţionale în anul 2019, anul acesta, ritmurile tradiționale românești se adaptează unui ansamblu care respectă regulile de distanțare, în Stațiunea Muzicală Brukenthal. Conceptul, intitulat generic „Tribut Maria Tănase”, o are în prim-plan pe solista îndrăgostită de jazz, Irina Sârbu. „Bun îi vinul ghiurghiuliu”, „Butelcuţa me”, „Mărie şi Mărioara”, „Un ţigan avea o casă” sau „Mă dusei să trec la Olt” sunt doar câteva dintre lucrările cu care publicul se va întâlni online în cadrul acestui concert extraordinar. Inedita „Suita simfonică în stil românesc” de Simona Strungaru va completa programul serii. Pentru această lucrare a fost invitată, în premieră la Sibiu, soprana Elena Dediu. Alături de cele trei invitate, ne vom bucura de prezența pe scenă a
muzicienilor din Orchestra Simfonică a Filarmonicii Sibiu. Concertul va fi transmis în direct din Sala Thalia a Filarmonicii Sibiu pe canalul de youtube, pagina de facebook şi aplicaţia Filarmonica Sibiu – ora 19:00, www.facebook.com/FilarmonicaSibiu; www.youtube.com/Filarmonica Sibiu
► Târgoviște:
* Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea ce Bătrân” Dâmboviţa vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul ceremoniei dedicate Zilei Naţionale a României, ce se va desfăşura în Piaţa Tricolorului. La ceremonia publică va participa şi un pluton de militari jandarmi în cadrul dispozitivului constituit pentru defilare. Programul zilei:
• ora 10:30 – Realizarea dispozitivului pentru ceremonie; instalarea gărzii de onoare la monument; ocuparea locurilor în dispozitiv
• ora 11:00 – ceremonia militară și religioasă – la Monumentul Eroilor din Piața Tricolorului; primirea oficialităților; primirea onorului de către Prefectul Județului; intonarea Imnului de Stat al României; trecerea în revistă a gărzii de onoare; salutul detașamentului de onoare; ocuparea locurilor în dispozitiv
• ora 11:10 – Oficierea serviciului religios
• ora 11:20 – Rostirea alocuțiunilor
• ora 11:40 – Depunerea de coroane și jerbe de flori; prezentarea onorului; intonarea „Imnului Eroilor”
• ora 11:50 – Realizarea dispozitivului pentru defilare
• ora 11:55 – Defilarea trupelor
► Târgu Mureș:
* ora 11:45 – ceremonie militară, prezentarea onorului, a militarilor de la Garnizoana Târgu Mureș – în Piața Victoriei, fără defilare, eveniment la care participă cel mult 100 de persoane (publicul nu are acces)
* ora 13:30 – ceremonia de acordare a celei mai prestigioase distincții a județului Mureș, “Fibula de la Suseni”, unor personalități care au avut o contribuție importantă la viața comunității în anul 2020 – în Sala Oglinzilor a Palatului Culturii
► Timișoara:
* Cu ocazia Zilei Naționale a României Instituția Prefectului Județul Timiș și Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” organizează o serie de manifestări cu participarea a cel mult 100 de persoane și fără public:
• ora 12:00 – ceremonial militar și religios în Parcul Central „Anton Scudier, care va cuprinde: Prezentarea onorului; Salutarea Drapelului de Luptă; Intonarea Imnului Național al României; Oficierea serviciului religios; Alocuțiuni; Depuneri de coroane; Moment artistic susținut de muzica militară
* Teatrul Naţional din Timişoara transmite spectacolul „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, prin live stream în direct din Sala Mare – ora 18:00, pe site-ul instituţiei, pe canalul YouTube şi pe pagina de Facebook a Teatrului Naţional din Timişoara, pe www.tntimisoara.com . Spectacolul “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, poartă semnătura regizorală a Adei Lupu Hausvater, în distribuție: Claudia Ieremia, Ion Rizea, Matei Chioariu, Doru Iosif, Romeo Ioan, Victor Manovici, Cătălin Ursu, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Andrei Zgăbaia, Ionuţ Iova. Scenografia este semnată de Zsolt Fehervari, costumele au fost alese de Alina Lăţan, muzica îi aparţine lui Tibor Cari, iar light design-ul este conceput de Lucian Moga
► Tulcea:
* Activităţi de comemorare în Piaţa Tricolorului, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii şi infectării cu virusul SARS CoV-2 – ora 12:00
► Sărbătorirea Zilei Naționale a României în străinătate
* Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, sărbătoreşte anul acesta Ziua Naţională a României printr-un proiect de diplomaţie digitală. Acesta se constituie într-un spaţiu de întâlnire şi dialog virtual dedicat prietenilor şi partenerilor României, comunităţilor şi cetăţenilor români din străinătate, într-un format inedit, adaptat la provocările situaţiei sanitare la nivel global. Animat de valoarea simbolică a sărbătorii naţionale şi de semnificaţia transmisă de la 1 Decembrie 1918 – unitatea poporului român, proiectul oferă o imagine sintetică şi o fereastră de acces spre multiple zone de creaţie, de patrimoniu cultural şi de expresie artistică contemporană. Acest univers virtual de celebrare a fost realizat cu sprijinul unor operatori culturali consacraţi, ale căror eforturi şi rezilienţă sunt o dovadă a spiritului creativ. Sunt structuri care contribuie la imaginea României contemporane în mod semnificativ şi pentru care contextul pandemic reprezintă o provocare, la fel ca pentru noi toţi. S-au alăturat acestei campanii Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Institutul Cultural Român, Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, Revista ARTA şi VRTW. Astfel, în perioada 28 noiembrie – 1 Decembrie, printr-o secţiune special creată pe site-ul propriu la https://www.mae.ro/node/54346 , Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv cele peste 150 de misiuni diplomatice şi oficii consulare ale României în străinătate, promovează talentul creator românesc şi istoria ţării noastre, cu accent pe muzica clasică şi contemporană, teatrul şi artele scenei, artele vizuale, precum şi prin prezentarea unor documente inedite din fondul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, această secţiune include un spaţiu destinat acţiunilor derulate online de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare româneşti
* Sărbătorirea Zilei Naționale a României va fi marcată de Institutul Cultural Român printr-o serie de evnimente online de promovare a culturii și civilizației românești. Principalul discurs artistic prin care vom arăta lumii România culturală va fi interpretarea imnului național de Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder-Voicu. Înregistrarea video va fi transmisă pe toate canalele de comunicare ale ICR atât din țară (website, Youtube, Facebook,Instagram, Twitter), dar mai ales din străinătate, prin cele 18 reprezentanțe: Beijing, Berlin, Bruxelles, Budapesta (cu filială la Seghedin), Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Veneția, Viena
• Interpretarea imnului național va precede un concert înregistrat la Sala Radio special pentru această aniversare națională susținută de ICR: spectacolul „Piazzolla 99”, din cadrul Stradivarius International Tour 2020, cu artiștii Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius Elder-Voicu, și Omar Massa, la bandoneon, care aduce în fața publicului două fațete ale duetului vioara-bandoneon. De asemenea, concertul cuprinde lucrarea „A Cry for Solitude” a compozitorului Dan Popescu, inspirată din realitățile dureroase ale pandemiei generate de virusul Covid și dedicată tuturor acelora care au suferit de pe urma acestei maladii și totodată, tuturor celor care luptă cu virusul. Lucrarea „Tango Avincis” este semnată de Omar Massa și i-a fost inspirată de povestea tumultoasă a unei familii de români de-a lungul veacurilor. Din program nu au lipsit „Hora Unirii” a lui George Enescu, o lucrare mai puțin cunoscută a marelui nostru compozitor, fiind compusă de tanărul Enescu în 1917, cu doar un an înainte de Marea Unire; „Balada” lui Ciprian Porumbescu, o piesă ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, însă care va avea o interpretare în premieră, bandoneonul în dialog cu vioara Stradivarius Elder-Voicu aducând melancolia sonorității sud-americane.
(Rador)