Vrancea: O femeie a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce un incendiu i-a cuprins locuinţa, la Faraoanele
Publicat de Andreea Drilea, 2 decembrie 2020, 10:17
O femeie de 63 de ani, din Faraoanele, a avut nevoie de îngrijiri medicale, miercuri dimineaţa, după ce un incendiu i-a cuprins locuinţa, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
‘Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţa, în localitatea Faraoanele, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie, care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 350 metri pătraţi, cuprinzând locuinţa şi anexele. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex feminin, în vârstă de 63 de ani, care prezenta atac de panică şi care a refuzat transportul la spital’, a anunţat ISU Vrancea.
La faţa locului s-au deplasat patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
Cercetările continuă pentru identificarea cauzelor incendiului.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)