Fila de calendar 7 februarie
Publicat de , 7 februarie 2015, 05:00
Semnificatia zilei de 7 februarie
* Începând cu ora 19:00, Ateneul Român găzduieşte concertul extraordinar „Stagiunea Regală” susținut de Camerata Regală şi desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Principelui Radu al României. Camerata Regală este dirijată de Horia Andreescu, solistul concertului fiind Alexander Krichel
* Orchestra de Tineret a Uniunii Europene organizează, la Ateneul Român, audiţii pentru noua stagiune. Audiţiile au loc anual în toate ţările Uniunii Europene și se adresează tinerilor muzicieni cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani. Orchestra de Tineret a Uniunii Europene este unul dintre cele mai prestigioase şi dinamice ansambluri de profil ale lumii, reunind cei mai talentaţi tineri muzicieni din ţările Uniunii Europene, sub bagheta unor faimoşi dirijori, trecând peste barierele culturale şi concertând pe scenele din întreaga lume
* DJ-ul american Markus Schulz susţine un concert la Arenele Romane – ora 22:00, Str. Cuţitul de Argint nr. 3
Evenimente interne
– 1741, 7/18: Apare „Marele hrisov” („Constituţia”) al lui Constantin Mavrocordat, care prevedea adoptarea unor reforme fiscale şi administrative în Ţara Românească; textul a fost publicat în „Mercure de France” (iulie 1742)
– 1777, 7/19: S-a născut memorialistul Dinicu Golescu; lucrarea sa „Însemnare a călătoriei mele făcută în 1824, 1825, 1826” reprezintă, în literatura română, primul jurnal de călătorie tipărit; este tatăl celor patru „fraţi Goleşti” (Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu) care au avut un rol important în desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 şi a celorlalte evenimente politice din istoria românească a secolului al XIX-lea (m. 1830)
– 1862: S-a născut poeta şi traducătoare aMaria Cunţan (m. 1935)
– 1875: S-a născut clericul Nectarie Cotlarciuc (prenumele la botez: Nicolae); arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei (din noiembrie 1924 până la sfârşitul vieţii); autor al unor lucrări de drept bisericesc, filosofie, omiletică; delegat al Bisericii Ortodoxe Române la câteva congrese ale mişcării ecumenice (Stockholm – 1925; Laussane – 1927) (m. 1935)
– 1885: S-a născut medicul Ion Nicolau; specialist în pediatrie, a efectuat importante cercetări privitoare la tuberculoză, reumatism, meningita cerebro-spinală, malnutriţie şi inaniţie, boli sangvine infantile; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1963)
– 1895: Comitetul de conducere al Asociaţiei ASTRA decide elaborarea şi publicarea „Enciclopediei române”, sub îndrumarea lui Cornel Diaconovici, primul secretar al Asociaţiei; lucrarea, apărută în trei volume între anii 1898 şi 1904, a îndeplinit multă vreme o dublă funcţie, culturală şi politică
– 1897: S-a născut cântăreaţa Elena Zamora (m. 1974)
– 1907: S-a născut Haralambie Mihăescu, lingvist şi filolog; specialist în limbile clasice; autor de ediţii critice; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (m. 1985)
– 1915: S-a născut Teoctist Arăpaşu (numele la botez: Teodor), al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (din 9 noiembrie 1986, întronizat câteva zile mai târziu, la 16 noiembrie); membru de onoare al Academiei Române din 1999 (m. 2007)
– 1925: S-a născut compozitorul şi dirijorul francez de origine română Marius Constant (m. 2004)
– 1926: S-a născut pictorul Vasile Crişan; a lucrat ilustraţie de carte, panouri decorative, pictură murală (m. 2000)
– 1927: S-a născut Val Munteanu, ilustrator de carte, grafician (m. 1996)
– 1929: La această dată încep cursurile de limbă germană la Radiodifuziunea Română, predate prin sistemul linguaphon
– 1929: România a ratificat Tratatul pentru renunţarea la război ca instrument al politicii naţionale (Pactul Briand-Kellogg). NOTĂ: Pactul Briand-Kellogg (tratat multilateral prin care războiul era interzis ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state) a fost semnat la Paris, la 27.VIII.1928, de către SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Japonia, Belgia, Polonia şi Cehoslovacia; România a aderat la Tratat la 4.IX.1928
– 1931: A murit Ion Vidu, compozitor, dirijor şi folclorist (n. 1863)
– 1932: S-a născut Ion Acsan, poet şi traducător (a tălmăcit, uneori integral şi pentru prima oară în limba română, din Homer, Hesiod, Seneca, Terenţiu, din lirica japoneză, a Egiptului faraonic, ca şi din literaturile europene moderne) (m. 2013)
– 1932: S-a născut Dan Hăulică, eseist literar şi critic de artă; preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2014)
– 1934: S-a născut poetul Florin Mugur; a scris şi proză, eseistică şi publicistică literară (m. 1991)
– 1935: Premiera filmului comic muzical „Bing Bang”, scris, regizat şi interpretat deNicolae Stroe şi Vasile Vasilache, primul film sonor realizat la Bucureşti (cu aparatură construită de inginerul Iulian Gartenberg-Argani)
– 1944: S-a născut inginerul Emanuel Diaconescu; a creat şi dezvoltat (la Iaşi şi la Suceava) o puternică şcoală de cercetare în domeniul lubrificaţiei şi al tracţiunii elastohidrodinamice; membru corespondent al Academiei Române din 1990 (m. 2011)
– 1953: S-a autodizolvat Frontul Plugarilor, organizaţie politică a ţărănimii din România, creată în ianuarie 1933, la Deva, şi condusă pe toată durata existenţei ei de dr. Petru Groza (în 1943 a intrat în Frontul Patriotic Antihitlerist); în perioada postbelică şi-a desfăşurat activitatea sub tutela Partidului Comunist
– 1956: S-a născut scriitorul şi publicistul Nicolae Iliescu
– 1973: A murit compozitorul Lucian Teodossiu (n. 1897)
– 1978: A murit Dimitrie Cuclin, compozitor, muzicolog, filosof, scriitor şi traducător (n. 1885)
– 1982: A murit Mihail Drumeş (pseudonimul lui Mihail V. Dumitrescu), prozator şi dramaturg (n. 1901, la Ohrid, Macedonia)
– 1983: A murit compozitoarea Florica Racoviţă-Flondor (n. 1897)
– 1987: A murit Octav Grigorescu, pictor, grafician, ilustrator de carte, profesor universitar şi poet (n. 1933)
– 1990: Se reînfiinţează Uniunea Armenilor din România, cu statut oficial din aprilie 1990 (Uniunea a fost fondată la 25.I.1919, dar şi-a încetat activitatea după 1945); preşedinte al Comitetului Director – Varujan Vosganian
– 1994: A murit Adrian Dimitriu, avocat, om politic social-democrat; membru al Partidului Social Democrat Român (PSDR) din 1927, a activat alături de Constantin Titel Petrescu; preşedinte de onoare al PSDR după 1990 (n. 1905)
– 1999: A murit Andrei Giurgea, unul dintre cei mai mari radioamatori din lume (cunoscut sub indicativul YO3AC) (n. 1941)
– 2012: A murit solistul instrumentist Dorel Codoban, renumit făuritor de viori cu goarnă din Bihor, inventatorul viorii cu două goarne (n. 1945)
– 2005: La Iaşi apărea pe piaţa media primul cotidian creştin din România şi primul cotidian ortodox din lume – „Lumina“. Este un ziar care şi-a propus, încă de la debut, să obişnuiască oamenii cu un alt gen de presă, să readucă liniştea şi echilibrul în viaţa de zi cu zi a cititorilor, să reaşeze valorile acolo unde le este locul, să promoveze şi aspectele pozitive ale lumii în care trăim. Cotidianul a avut la început un caracter local şi regional; începând cu 26 noiembrie 2007, a început să fie difuzat şi în Bucureşti, într-un format îmbunătăţit şi sub titulatura de „Ziarul Lumina“, iar din 2008 face parte din categoria cotidienelor naţionale
Evenimente externe
– Ziua Naţională a Statului Grenada; aniversarea proclamării independenţei – 1974
– 1478: S-a născut Sir Thomas Morus (More), gânditor umanist şi om politic englez; unul dintre întemeietorii socialismului utopic (lucrarea „Utopia”, 1516); deoarece, fiind catolic, a refuzat să depună jurământ de credinţă regelui ca „şef suprem” al Bisericii Anglicane, a fost arestat, judecat şi decapitat din ordinul lui Henric al VIII-lea (m. 1535)
– 1652: A murit compozitorul italian Gregorio Allegri (n. 1582)
– 1736: A murit Stephen Gray, fizician şi astronom englez, cunoscut mai ales pentru cercetările sale în domeniul electricităţii (n. 1666)
– 1741: S-a născut pictorul elveţian Henry Fuseli (Johann Heinrich Fusseli) (m. 1825)
– 1812: S-a născut scriitorul englez Charles Dickens (m. 1870)
– 1831: În urma revoluţiei antiolandeze din 1830, având drept scop desprinderea provinciilor catolice din sud, este promulgată Constituţia Belgiei, considerată cea mai democratică din Europa acelei vremi
– 1870: S-a născut Alfred Adler, medic şi psiholog austriac; fondatorul Şcolii de Psihologie Individuală, a doua şcoală vieneză de psihoterapie (după cea de psihanaliză a lui Sigmund Freud) (m. 1937)
– 1875: La Paris, are loc prima audiţie a „Simfoniei spaniole pentru vioară şi orchestră în re minor”, op. 21, de Édouard Lalo; compozitorul francez de origine spaniolă a dedicat această lucrare violonistului spaniol Pablo de Sarasate, cel care a şi interpretat-o în primă audiţie
– 1885: S-a născut scriitorul american Sinclair Lewis; primul american care a luat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1930 (m. 1951)
– 1887: S-a născut lingvistul austriac Leo Spitzer; emigrat în Turcia şi apoi în Statele Unite; specialist în romanistică; creator al stilisticii literare pe baze lingvistice; studii privind limba română; membru corespondent străin al Academiei Române din 1947 (m. 1960)
– 1889: S-a născut Harry Nyquist, inginer electrotehnist şi fizician american de origine suedeză (m. 1976)
– 1894: A murit Adolphe [Antoine-Joseph] Sax, interpret şi constructor belgian de instrumente de suflat (inventatorul saxofonului) (n. 1814)
– 1906: S-a născut inginerul rus Oleg Antonov, cunoscut constructor de avioane (m. 1984)
– 1919: A murit medicul francez Raphael Blanchard; de numele său se leagă punerea bazelor parazitologiei medicale moderne; a avut strânse legături cu specialiştii români; membru de onoare străin al Academiei Române din 1914 (n. 1857)
– 1927: S-a născut Juliette Gréco, şansonetistă şi artistă franceză
– 1946: S-a născut cântăreţul şi compozitorul american Sammy Johns, cunoscut mai ales pentru hitul din 1975, „Chevy Van” (m. 2013)
– 1954: S-a născut Dieter Bohlen, compozitor, interpret, producător şi scriitor german; membru al formaţiei „Modern Talking”
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=4kHl4FoK1Ys[/youtube]
– 1960: A murit fizicianul rus Igor V. Kurceatov; în 1934 a descoperit fenomenul fisiunii; sub conducerea sa au fost construite primul ciclotron (1939) şi primul reactor nuclear din Europa (1946), s-a desfăşurat primul experiment atomic sovietic (1949), a fost construită bomba atomică cu hidrogen (1953), precum şi prima centrală electronucleară din lume (1954) (n. 1903)
– 1978: S-a născut actorul american Ashton Kutcher
– 1979: S-a născut Tawakkul Karman, om politic yemenit şi activistă pentru drepturile omului; laureată a Premiului Nobel pentru Pace în anul 2011, împreună cu Ellen Johnson Sirleaf (Liberia) şi Leymah Gbowee (Liberia)
– 1979: A murit Josef Mengele, medin german, supranumit „Îngerul Morţii” ca urmare a experimentelor inumane din lagărul de concentrare de la Auschwitz (n. 1911)
– 1980: A murit inginerul italian Secondo Campini, unul dintre pionierii motorului cu reacţie (n. 1904)
– 1985: A murit Matt Monro, cântăreţ şi actor britanic (n. 1930)
– 1992: A fost semnat de Consiliul European, la Maastricht, Tratatul privind Uniunea Europeană (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993). Tratatul marchează trecerea la o nouă etapă în procesul de creare a unei “uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei”. Tratatul a instituit o Uniune Europeană formată din cele 12 state membre ale Comunităţilor Europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania, la care au aderat apoi încă 16 state (în 1995: Austria, Finlanda şi Suedia, în 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, în 2007: Bulgaria şi România, în 2013: Croaţia)
– 1994: A murit Witold Lutoslawski, compozitor şi dirijor polonez (n. 1913)
– 1997: A murit violoncelistul rus Daniil Şafran (n. 1923)
documentarist ADINA AGRICI