Ascultă Radio România Iași Live

TUIASI coordonează un proiect transfrontalier pentru pregătirea studenților în domeniul automotive

TUIASI coordonează un proiect transfrontalier pentru pregătirea studenților în domeniul automotive

Publicat de gabrielarotaru, 4 decembrie 2020, 19:11

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) coordonează un proiect transfrontalier în urma căruia vrea să adapteze programele didactice, laboratoarele și pregătirea studenților conform ultimelor tendințe de dezvoltare pe piața automotive.

Proiectul coordonat de către TUIASI poartă numele de CROSSCOMP (Cross-Border Regional Hub of Competences for the Automotive Industry), are valoarea de 440.000 de euro, și are ca parteneri două universități din Republica Moldova: Universitatea Tehnică din Moldova și Universitatea Agrară de Stat din Moldova. În cadrul proiectului va fi dezvoltată o strategie comună de către cele trei universități pentru a dezvolta învățământul și cercetarea în domeniul automotive: mai multe discipline de la facultățile celor trei instituții de învățământ superior vor avea conținutul curricular adus la zi, cu ultimele noutăți din domeniu, în timp ce la Facultatea de Mecanică de la TUIASI va fi organizat un nou program de master pe tema „Vehicule electrice și hibride”.

În același timp, câte două laboratoare de la fiecare universitate vor fi dotate cu cele mai moderne echipamente, fiind vorba de discipline care au legătură cu domeniul automotive. La TUIASI vor fi realizate astfel de investiții într-un laborator al Facultății de Mecanică și unul al Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI). Totodată, CROSSCOMP se adresează și studenților – va fi organizată o școală internațională de vară și cinci webinarii despre provocările și liniile principale de inovație din industria automotive.

„În zona transfrontalieră se remarcă o înflorire a domeniului automotive, de partea noastră a Prutului sunt foarte multe companii care și-au deschis centre de cercetare-dezvoltare, iar în Republica Moldova sunt multe fabrici care chiar produc tot felul de subansamble pentru industria automotive, cu capital din Vest. De aceea, plecând de la ideea că domeniul e foarte prezent în regiune și cunoaște transformări radicale, am ajuns la concluzia că trebuie să facem și noi ceva pentru a furniza angajatorilor studenți cu abilitățile potrivite care să poată să facă față la provocările moderne din domeniu”, a declarat conf. univ. dr. ing. Nicolae Lucanu, managerul proiectului, cadru didactic la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației de la TUIASI. Acesta a explicat că, în prezent, industria automotive se dezvoltă în trei direcții majore: evoluția către conducerea automată și autonomă, electrificarea (tendința de a înlocui motoarele termice cu cele electrice) și partea de interacțiune a automobilului cu infrastructura înconjurătoare.

„Dacă acum 20 de ani electronica era 10% dintr-un automobil, acum este peste 60%; necesitatea ca mașina să citească în mod constant mediul înconjurător duce la o complexitate a arhitecturii interne din ce în ce mai mare, fiindcă sunt tot felul de senzori și camere video care trebuie să funcționeze toate unitar, pentru același scop, de la recunoașterea semnelor de circulație, a obstacolelor, a celorlalte mașini din trafic cu care comunică etc.”, a completat conf. univ. dr. ing. Nicolae Lucanu. Durata de implementare a proiectului este de 18 luni, conferința de lansare având loc la finalul lunii trecute. (Radio Iași/ Comunicat Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași/ FOTO tuiasi.ro)

Etichete:
Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:13

Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui

Opt inculpaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DNA, într-un dosar privind fapte de corupţie comise,...

Iaşi: Opt inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul de corupţie de la RAR Vaslui
Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:11

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor

Cinci persoane, dintre care trei femei şi doi bărbaţi, s-au ales cu dosare penale şi au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, una...

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă
Regional marți, 24 decembrie 2024, 06:53

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă

Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași anunță programul special al Revelionului Ieșenilor 2025, un eveniment care își...

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă
Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită
Regional luni, 23 decembrie 2024, 19:24

Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus trimiterea în judecată a mai mulţi poliţişti de frontieră şi vameşi care sunt acuzaţi de luare şi...

Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită
Regional luni, 23 decembrie 2024, 16:34

Iaşi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică a Spitalului de Recuperare

Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică profundă (deep renovation) de la Spitalul de Recuperare Iaşi, care duc la reducerea...

Iaşi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică a Spitalului de Recuperare
Regional luni, 23 decembrie 2024, 16:33

Iaşi: Mai multe persoane din ţară şi străinătate au fost salvate în urma unei prelevări de organe

Mai multe organe care au fost prelevate la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, de la o persoană aflată în moarte cerebrală, vor salva pacienţi...

Iaşi: Mai multe persoane din ţară şi străinătate au fost salvate în urma unei prelevări de organe
Regional luni, 23 decembrie 2024, 12:32

Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi şi deschiderea Jubileului 2025

Crăciunul celebrează marele eveniment care a avut loc în urmă cu mai bine de două mii de ani, când, într-o noapte, păstorii au auzit vestea:...

Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi şi deschiderea Jubileului 2025
Regional luni, 23 decembrie 2024, 08:56

Aproape 500 de elevi din judeţul Vrancea sunt incluşi în Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar

În statistica Uniunii Europene, abandonul şcolar timpuriu din România este printre cele mai ridicate, cu o rată de peste 16%, înregistrată anul...

Aproape 500 de elevi din judeţul Vrancea sunt incluşi în Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar