Sauna: relaxare și frumusețe – Top Model cu Diana Prodan (07.02.2015)
Publicat de , 7 februarie 2015, 09:55
Recunoscută pentru efectele benefice asupra întregului organism, sauna este inclusă între primele cinci metode de detoxifiere. Astfel că este căutată și de persoanele care nu practică sport în mod regulat.
O ședință pe săptămână ne ajută să facem față mai ușor afecțiunilor respiratorii și stresului zilnic. Căldura din saună marește ritmul cardiac şi dilată vasele de sânge, iar odată cu îmbunătățirea circulației sanguine se elimină și tensiunea nervoasă.
În sauna finlandeză umiditatea ajunge la maximum 15%, așa că aerul este foarte uscat iar temperatura poate atinge chiar și 100 de grade celsius. Sauna umedă, sau baia turcească, are o temperatură moderată de până la 55 de grade celsius, dar umiditatea este mult mai mare, chiar și de 100%. Ce ni se potriveste cel mai bine, în funcție de nevoile noastre, ne spune Monica Tudor, trainer fitness.
Audio:
Doamnele și domnișoarele practică sauna și din considerente de ordin cosmetic. Temperatura ridicată îmbunătățește sinteza de colagen, susținând elasticitatea pielii. Astfel, sauna ajută și in procesul de tonifiere, prin combaterea celulitei.
(Diana Prodan/ FOTO: saunamaroc.ma)