Furtunile violente au făcut două victime în Italia; meteorologii prognozează ploi şi ninsori consistente
Publicat de , 7 decembrie 2020, 17:44
Furtunile de zăpadă şi ploile abundente au ucis cel puţin două persoane în Italia pe parcursul weekendului trecut, iar meteorologii prognozează că aceste fenomene vor continua să se manifeste şi în zilele următoare în regiunile nordice ale ţării, informează DPA.
Linia feroviară care duce spre Pasul Brenner, o trecătoare de lângă graniţa cu Austria, continuă să fie întreruptă din cauza unei alunecări de teren care s-a produs în oraşul Bolzano, au anunţat luni reprezentanţii administraţiei din provincia Tirolul de Sud.
Deşi autostrada spre frontiera cu Austria a fost redeschisă, peste 6.000 de locuinţe sunt în continuare fără electricitate, în contextul în care ninsorile au continuat să cadă în această regiune, au precizat oficialii italieni.
Regiunile din nordul şi nord-estul Italiei au fost cele mai afectate de furtuni. În zonele din jurul oraşului Modena, ploile abundente au provocat viituri şi inundaţii în întreaga regiune.
Pompierii italieni au participat la misiuni de salvare a unor persoane rămase blocate în locuinţele lor, folosind bărci de cauciuc. Potrivit Departamentului de Pompieri, echipajele de salvare au participat la câteva mii de operaţiuni de salvare.
Într-un sat aflat la aproximativ 50 de kilometri vest de Lacul Como, un bărbat de 53 de ani a fost ucis de un copac care s-a prăbuşit din cauza greutăţii excesive a stratului de zăpadă, a raportat vineri agenţia de presă ANSA.
În sudul Italiei, potrivit unor relatări apărute în presa naţională duminică, un muncitor de 51 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost luat de o viitură.
Codul roşu de vreme nefavorabilă este în continuare în vigoare în regiunile nord-estice din regiunile Friuli-Venezia Giulia, Veneto, Tirolul de Sud şi Emilia-Romagna, au anunţat luni reprezentanţii autorităţilor de apărare civilă.
Precipitaţii consistente sub formă de ploaie sunt aşteptate şi în zilele următoare.
(Agerpres/FOTO arhivă)