Ascultă Radio România Iași Live

ISU Suceava: Circa 50 de deficienţe depistate în urma controalelor în secţiile ATI din mai multe unităţi sanitare

ISU Suceava: Circa 50 de deficienţe depistate în urma controalelor în secţiile ATI din mai multe unităţi sanitare
Foto: Spital modular suport COVID Leţcani, jud. Iaşi

Publicat de , 15 decembrie 2020, 12:42

Circa 50 de deficienţe în domeniul apărării împotriva incendiilor au fost depistate în urma controalelor, efectuate începând cu 17 noiembrie, în secţiile ATI din unele unităţi sanitare din judeţul Suceava.

Într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES, de Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, se arată că echipele mixte de specialişti ai ISU, DSP, ISCIR şi ITM au derulat şapte controale de prevenire la secţiile ATI din cadrul unităţilor sanitare din judeţ, respectiv două la Suceava şi câte unul la Rădăuţi, Fălticeni, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului, fiind identificate 49 deficienţe în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Principalele deficienţe au constat în reducerea gabaritului căilor de acces evacuare din holuri sau case de scări, prin amplasarea sau depozitarea de diferite materiale necesare actului medical sau aparatură medicală, mobilier etc.; neasigurarea dotării tuturor spaţiilor cu instalaţii pentru iluminat de securitate pentru evacuare sau cele existente nu sunt în totalitate funcţionale; defecte de funcţionare la centralele aferente instalaţiilor de detectare, semnalizare şi alarmare în caz de incendiu; instalaţiile electrice de forţă şi iluminat sunt utilizate la capacitate maximă şi în acest sens, în unele unităţi, nu s-au efectuat verificări periodice conform reglementărilor tehnice; în unele clădiri, puse în funcţiune anterior perioadei interbelice, holurile utilizate pentru evacuarea persoanelor nu au gabaritul minim de 2,2 metri, îngreunând astfel evacuarea în situaţii de urgenţă; la nivelul unor spitale controlate se constată faptul că serviciul privat pentru situaţii de urgenţă nu este constituit.

Potrivit comunicatului, acţiunea a avut drept scop prevenirea şi reducerea riscului de manifestare a unor situaţii de urgenţă, similare incendiului de la SJU Piatra Neamţ.

Dintre obiectivele verificate, pavilionul central al Spitalului Municipal Vatra Dornei nu deţine autorizaţie pentru securitate la incendiu, iar Corpul principal al SJU Suceava este autorizat parţial, în sensul în care autorizaţia a fost emisă pentru anumite elemente componente ale clădirii (etaje, secţii, modificări de structură etc.), urmând ca, în perioada următoare, să fie solicitate autorizaţiile de securitate la incendiu şi pentru secţiile aflate în curs de modernizare.

În urma celor constatate, au fost emise 49 de avertismente, în condiţiile în care ‘principalul obiectiv al acestor verificări nu a fost sancţionarea potenţialelor neconformităţi pe linia apărării împotriva incendiilor, ci informarea corectă şi pregătirea personalului angajat, astfel încât acesta să-şi însuşească şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor’.

Sursa citată a mai arătat că, în paralel cu activităţile de control, pompierii militari suceveni au efectuat exerciţii de pregătire privind evacuarea de urgenţă şi folosirea stingătoarelor de incendiu şi a hidranţilor interiori.

Aceste exerciţii s-au desfăşurat în patru secţii ale SJU Suceava, respectiv ATI, Paleative, Neonatologie şi UPU, în care ponderea pacienţilor netransportabili este cea mai mare, cu participarea a peste două sute de angajaţi, medici, asistente, infirmiere şi îngrijitoare.

Potrivit sursei citate, deficienţele identificate din domeniul apărării împotriva incendiilor au fost diferite, însă managerii spitalelor respective au demarat programe de înlăturare a neregulilor constatate.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Regional marți, 24 decembrie 2024, 11:11

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor

Cinci persoane, dintre care trei femei şi doi bărbaţi, s-au ales cu dosare penale şi au fost reţinute pentru trafic de droguri de mare risc, una...

Iaşi: Traficanţi de droguri de mare risc, trimişi în spatele gratiilor
Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă
Regional marți, 24 decembrie 2024, 06:53

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă

Primăria Municipiului Iași și Ateneul Național din Iași anunță programul special al Revelionului Ieșenilor 2025, un eveniment care își...

Revelionul ieșenilor 2025. Artiștii care vor urca pe scenă
Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită
Regional luni, 23 decembrie 2024, 19:24

Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită

Procurorii din cadrul DNA Iaşi au dispus trimiterea în judecată a mai mulţi poliţişti de frontieră şi vameşi care sunt acuzaţi de luare şi...

Iaşi: Poliţişti de frontieră şi vameşi din Sculeni, trimişi în judecată pentru luare de mită
Iaşi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică a Spitalului de Recuperare
Regional luni, 23 decembrie 2024, 16:34

Iaşi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică a Spitalului de Recuperare

Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică profundă (deep renovation) de la Spitalul de Recuperare Iaşi, care duc la reducerea...

Iaşi: Au fost finalizate lucrările de reabilitare energetică a Spitalului de Recuperare
Regional luni, 23 decembrie 2024, 16:33

Iaşi: Mai multe persoane din ţară şi străinătate au fost salvate în urma unei prelevări de organe

Mai multe organe care au fost prelevate la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, de la o persoană aflată în moarte cerebrală, vor salva pacienţi...

Iaşi: Mai multe persoane din ţară şi străinătate au fost salvate în urma unei prelevări de organe
Regional luni, 23 decembrie 2024, 12:32

Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi şi deschiderea Jubileului 2025

Crăciunul celebrează marele eveniment care a avut loc în urmă cu mai bine de două mii de ani, când, într-o noapte, păstorii au auzit vestea:...

Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi şi deschiderea Jubileului 2025
Regional luni, 23 decembrie 2024, 08:56

Aproape 500 de elevi din judeţul Vrancea sunt incluşi în Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar

În statistica Uniunii Europene, abandonul şcolar timpuriu din România este printre cele mai ridicate, cu o rată de peste 16%, înregistrată anul...

Aproape 500 de elevi din judeţul Vrancea sunt incluşi în Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar
Regional luni, 23 decembrie 2024, 08:32

Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în mai multe localități

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Data emiterii : 23-12-2024 ora 10:40 Nr. mesajului : 1 Valabil de la : 23-12-2024...

Cod galben de ceaţă densă, chiciură şi gheţuş în mai multe localități