Iaşi: Trei persoane duse la audieri în urma a cinci percheziţii, efectuate într-un dosar de trafic de droguri
Publicat de gabrielarotaru, 17 decembrie 2020, 18:00
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat cinci percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Paşcani, la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
În urma descinderilor trei persoane au fost duse la audieri.
‘În cauză s-a reţinut faptul că mai multe persoane desfăşoară activităţi de comercializare de droguri de risc către consumatori de pe raza judeţelor Iaşi, Neamţ şi Suceava. În urma percheziţiilor au fost ridicate 1,8 kilograme substanţă vegetală, sumele de 60.000 lei şi 5.000 euro, instrumente de cântărit, bani falşi şi o armă neletală. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi au fost conduse, în vederea audierii, un număr de trei persoane. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Iaşi’, se menţionează într-un comunicat de presă al DIICOT.
Potrivit documentului, suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
‘Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie’, se precizează în documentul de presă.
(Agerpres/ FOTO Poliția Română – DIICOT)