Germania a donat României 40 de aparate de ventilaţie pulmonară în valoare de peste 286.000 de euro
Publicat de nicolaetomescu, 17 decembrie 2020, 20:59
Republica Federală Germania donează României 10 aparate de ventilaţie pulmonară de tip Trilogy Evo O2 produse de Philips GmbH Respironics şi 30 de aparate de ventilaţie pulmonară de tip Lumis 150, produse de ResMed, dispozitive medicale destinate tratamentului pacienţilor „care suferă de forme medii şi grave de COVID-19“.
Valoarea totală netă a acestor echipamente se ridică la peste 286.000 de euro, iar livrarea în România s-a produs în cursul zilei de astăzi, 17.12.2020.
Ambasadorul Cord Meier-Klodt: „În toată Europa ne luptăm cu un nou val al pandemiei. Din nou este necesară o solidaritate specială între parteneri – coloana vertebrală a Uniunii noastre Europene comune. Prin urmare sunt foarte încântat că putem da României o mână de ajutor în lupta împotriva noului coronavirus prin această livrare de 40 de ventilatoare. Germania şi România, prin cele două guverne şi ambasade, au colaborat excelent la derularea rapidă a acestei livrări. Mesajul este clar şi precis: această pandemie ne afectează pe toţi şi va fi învinsă numai atunci când va fi învinsă de toţi. De aceea trebuie să ne ajutăm reciproc, oriunde putem“.
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru: „Apreciez gestul de solidaritate al partenerilor noștri germani. Anul acesta ne-a demonstrat că solidaritatea este esențială în lupta împotriva noului coronavirus. Europa se confruntă din nou cu o creștere rapidă a numărului de cazuri, ceea ce pune o presiune puternică asupra sistemelor de sănătate și a personalului medical. Acest lucru nu a împiedicat însă statele membre să își ofere ajutorul unele altora și să pună în comun resursele de care dispun. Este nevoie permanentă de aparatură medicală și medicamente pentru gestionarea crizei și mulțumesc guvernului Republicii Federale Germania pentru ajutor. Cele 40 de ventilatoare pulmonare vor ajunge în unitățile medicale care au nevoie de o suplimentare a numărului de echipamente medicale“.
Dispozitivele medicale de tip Trilogy Evo O2 permit îngrijirea continuă sau intermitentă a pacienţilor şi pot fi utilizate atât pentru ventilația invazivă, cât și pentru cea non-invazivă, iar cele de tip Lumis 150 sunt concepute pentru ventilația non-invazivă a pacienților care suferă de insuficiență respiratorie acută. Ambele tipuri de aparate sunt utilizate cu succes în Germania pentru tratamentul bolnavilor de COVID-19.