Ascultă Radio România Iași Live

Germania prelungeşte până pe 6 ianuarie închiderea frontierelor sale cu Regatul Unit şi Africa de Sud

Publicat de , 22 decembrie 2020, 13:40

Germania a prelungit până pe 6 ianuarie închiderea frontierelor sale cu Regatul Unit şi Africa de Sud, afectate de apariţia unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2, mai contagioasă, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii german, informează AFP.

Suspendarea legăturilor feroviare, auto, navale şi aviatice, precum şi interdicţia generală de intrare pe teritoriul german a persoanelor care vin din aceste ţări era iniţial prevăzută să dureze până pe 31 decembrie.

Acum, măsura se va aplica începând cu 22 decembrie până pe 6 ianuarie, precizează ministerul german.

Persoanele ‘care au drept de şedere în Germania’ sau ‘reşedinţa obişnuită’ în această ţară ar putea fi, cu toate acestea, autorizate să intre ‘după un acord al Ministerului de Interne’, începând cu 1 ianuarie 2021. Însă aceste persoane vor trebui să se testeze la sosire, la fel ca altă persoană care s-a aflat în cele două ţări în ultimele zece zile.

‘Vrem să împiedicăm pe cât posibil ca o potenţială versiune mai periculoasă de virus să se dezvolte în Europa continentală’, a declarat ministrul german al sănătăţii Jens Spahn. ‘Suspendarea legăturilor cu Regatul Unit şi Africa de Sud este o măsură de precauţie’, a adăugat el.

Mai multe alte ţări din Europa şi de pe alte continente şi-au suspendat zborurile provenind din Regatul Unit şi Africa de Sud, după apariţia noii tulpini a virusului SARSCoV-2.

Această nouă tulpină, suspectată că este cu 70% mai contagioasă decât precedenta, a fost înregistrată în Regatul Unit şi Africa de Sud, suscitând temeri, în condiţiile în care omenirea este deja lovită de un al doilea val al pandemiei.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni
Internaţional marți, 15 aprilie 2025, 08:45

UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni

Uniunea Europeană a anunţat luni un ajutor financiar de 1,6 miliarde de euro, eşalonat până în 2027, din care mai mult de jumătate este...

UE anunţă un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 11:49

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî,...

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cere comunităţii internaţionale să dea un răspuns dur la atacul rusesc cu rachete de la Sumî
Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 09:03

Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina

Rusia a atacat cu drone oraşele ucrainene Odesa şi Harkov în noaptea de duminică spre luni, atacuri în urma cărora mai multe infrastructuri au...

Rusia a atacat cu drone oraşele Odesa şi Harkov din #Ucraina
A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
Internaţional luni, 14 aprilie 2025, 08:35

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa

Scriitorul câştigător al Premiului Nobel, Mario Vargas Llosa a murit în Lima, la vârsta de 89 de ani. Moartea sa a fost anunţată de fiul său,...

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 11:18

România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris

La Paris se deschide astăzi Festivalul Naţional de Carte, cel mai mare eveniment literar al anului din capitala Franţei. Participă 450 de...

România este prezentă cu un stand impozant la Festivalul Naţional de Carte de la Paris
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 11:00

China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite

China va impune taxe vamale de 125% pentru bunurile americane, începând de sâmbătă, mai mult faţă de nivelul de 84% comunicat anterior, a...

China impune taxe vamale de 125% pentru bunurile din Statele Unite
Internaţional vineri, 11 aprilie 2025, 06:30

Autorităţile din Republica Dominicană au confirmat moartea a 218 persoane în tragedia din clubul Jet Set

Echipele de salvare din Republica Dominicană continuă să scoată trupuri deînsufleţite de sub dărâmăturile unui club de noapte, la peste 48...

Autorităţile din Republica Dominicană au confirmat moartea a 218 persoane în tragedia din clubul Jet Set
Internaţional joi, 10 aprilie 2025, 19:18

UE suspendă pentru 90 de zile taxele vamale împotriva SUA, după ce şi Trump a suspendat taxele vamale suplimentare

Uniunea Europeană va amâna cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale decise asupra importurilor din SUA, după ce preşedintele american...

UE suspendă pentru 90 de zile taxele vamale împotriva SUA, după ce şi Trump a suspendat taxele vamale suplimentare