Sam Smith, marele câştigător al premiilor Grammy, victorie surpriză pentru Beck
Publicat de Lucian Bălănuţă, 9 februarie 2015, 08:24
Sam Smith, revelaţia anului 2014, a triumfat la cea de-a 57-a gală a premiilor Grammy, câştigând patru premii, în timp ce Beck a produs surpriza serii, primind premiul pentru albumul anului, transmite AFP.
Beyonce şi Pharrell Williams, consideraţi favoriţii serii, alături de Sam Smith, şi-au îmbogăţit palmaresul cu trei premii fiecare.
Solistul britanic Sam Smith, căruia i s-au mai atribuit premiile Grammy pentru cel mai bun album pop şi cel mai bun artist nou, a spus că este cea mai frumoasă seară din viaţa sa. ‘Îi mulţumesc omului care a inspirat acest album şi de care m-am îndrăgostit anul trecut’, a spus cântăreţul de 22 de ani.
El a spus că, înainte să lanseze albumul ‘In the lonely hour’ (care cuprinde piesa ‘Stay with me’), făcea ‘tot ce putea face pentru ca muzica lui să fie ascultată’. ‘Am încercat să slăbesc şi…scriam muzică foarte proastă’, a mai spus Sam Smith. ‘Numai când am început să fiu eu însumi muzica a apărut natural şi oamenii au început să o asculte. Aşa încât vă mulţumesc că mă acceptaţi aşa cum sunt’, a adăugat el, declarând ziariştilor că visează să colaboreze cu Lady Gaga, Joni Mitchell san Anthony and the Johnson.
https://www.youtube.com/watch?v=KMLvh3c721A
Spre suprinderea generală, Beck, multiplu instrumentist, compozitor şi cântăreţ, a fost laureatul categoriei albumul anului, cu ‘Morning Phase’, desemnat şi cel mai bun album rock. ‘Acest album a fost înregistrat în cea mai mare parte acasă, aşa că vreau să le mulţumesc copiilor mei’, a spus artistul, primind premiul de la Prince.
Muzicianul de 44 de ani, care nu mai lansat niciun album în ultimii şase ani, a apărut pe scena rock-ului alternativ în 1994, cu hitul ‘Loser’.
Unul dintre momentele forte ale spectacolului televizat, printre cele mai vizionate din lume, a fost oferit de Madonna, care a interpretat pe scena Staples Center noua ei piesă ‘Living for love’, cu accente disco şi gospel.
Pharrell Williams a câştigat la rândul său trei premii: pentru cea mai bună interpretare pop solo, cel mai bun album de muzică contemporană – ‘Girl’ – şi cel mai bun videoclip – ‘Happy’ -, realizat de doi francezi. Interpretând pe scenă hitul său din 2014, el a adus un omagiu mişcării împotriva violenţelor cărora le cad victime americani de culoare ‘Black lives matter’ (Viaţa negrilor contează).
Rapperul Common şi cântăreţul soul John Legend şi-au manifestat şi ei solidaritatea cu această mişcare, interpetând ‘Glory’, piesă care aminteşte de drama de la Ferguson, când un tânăr de culoare, Michael Brown, a fost ucis de un poliţist alb. Cântecul, amestec de gospel şi rap, face parte din banda sonoră a filmului ‘Selma’, care prezintă etapele în lupta americanilor de culoare pentru drepturi civice.
Beyonce a interpretat una din ultimele melodii ale serii, cu accente gospel. Regina muzicii R&B a câştigat trei premii, printre care cel pentru cel mai bun cântec R&B, ‘Drunk in love’, cântat în duet cu soţul ei, Jay Z. Ea şi-a îmbogăţit astfel palmaresul muzical, care numără 20 de premii Grammy de la începutul carierei, în timp ce Eminem a primit a şasea recompensă pentru cel mai bun album rap.
Un alt moment spectaculos al ceremoniei a fost cel în care fostul membru al grupului Beatles Paul McCartney i-a acompaniat pe Rihanna şi Kanye West în ‘FourFiveSeconds’.
Printre perdanţii galei din acest an s-au numărat cântăreaţa rap australiană Iggy Azalea, una din revelaţiile anului trecut, ca şi compatrioata sa, Sia, nominalizată la patru categorii.
În cadrul ceremoniei a fost proiectat un videoclip în care preşedintele Barack Obama a lansat un apel la lupta împotriva violenţelor suferite de femei, încheie AFP.