(AUDIO) Rectorul UMF Iași, prof. dr. Viorel Scripcariu, despre imunizare şi decizia de a se vaccina
Publicat de , 4 ianuarie 2021, 19:17
La Iași continuă campania de vaccinare COVID-19 a cadrelor medicale în toate spitalele. Etapa aceasta vizează aproximativ 3.000 de persoane din judeţ.
Până în prezent nu a fost semnalată nicio reacție adversă în cazul personalului medical ieșean de la debutul campaniei.
Și rectorul Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, profesorul doctor Viorel Scripcariu, s-a vaccinat dimineață împotriva COVID-19.
Într-o declaraţie pentru Radio Iaşi, el a vorbit despre importanţa vaccinării ca instrument principal de combatere a pandemiei COVID-19:
”Noi am putea spune că suntem fericiți că într-un interval de timp atât de scurt, e vorba despre 10 -11 luni de zile, a putut fi lansat pe piață primul, al doilea vaccin de acest tip care, de această dată, are o tehnologie de producere deosebită față de vaccinurile clasice și consider că este foarte importantă pentru că numai în acest mod am putea să ajungem să diminuăm, să stopăm și chiar să învingem această pandemie care vedem că de aproape un an de zile ne-a schimbat cursul vieții firești tuturor. Pentru a realiza acest lucru este important ca cel puțin 60-70% din populație, nu numai la noi în țară, ci la nivel global să poată să fie vaccinată și să dezvolte posibilitatea de apărare proprie, acei anticorpi, contra acestui virus.”
Rectorul UMF Iaşi, profesorul doctor Viorel Scripcariu, a explicat şi motivul care l-a determinat să se vaccineze şi să facă public acest aspect:
”Am ales să fac acest lucru pentru că, să spunem că într-o mică măsură mi-am asumat un risc, dar, prin natura profesiei mele de medic chirurg sunt obișnuit cu riscuri de orice fel. Consider că acest acest risc ar trebui să fie înțeles ca fiind minimum, riscul cel mai mic care poate exista datorită unor efecte adverse imediat, gen alergii sau altceva, care în cazul meu nu au intrat în discuții până la această oră și am aproape 12 ore de când m-am vaccinat. Am ales să fac acest lucru și să-l fac public pentru că eu consider că, mai ales noi, cei care suntem în prima linie, ca medici, trebuie să demonstrăm masei mari de oameni că singura modalitate de a lupta cu acest virus este vaccinarea. Eu consider că am făcut ceea ce trebuie. Poate că alții gândesc altfel. ”
(Lucian Bălănuță, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)