Suceava: 2.225 de cadre medicale vaccinate anti-COVID-19 până în prezent. 6 reacţii adverse uşoare
Publicat de gabrielarotaru, 11 ianuarie 2021, 12:50
2.225 de persoane au fost vaccinate împotriva COVID-19, în judeţ, până în prezent, cu vaccinul Pfizer BioNTech, începând cu 27 decembrie 2020, potrivit datelor din aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), a informat, luni, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă.
Campania de imunizare a cadrelor medicale s-a desfăşurat în şapte centre de vaccinare din judeţ, respectiv Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava – 1.050 de persoane vaccinate, Spitalul Municipal Rădăuţi – 300, Spitalul Municipal Fălticeni – 200, Spitalul Municipal Vatra Dornei – 125, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 300, Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 150 şi Spitalul Orăşenesc Siret – 100.
Potrivit DSP Suceava, numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare din judeţ, începând din 27 decembrie 2020, este de şase, dintre care cinci reacţii locale cu durere la locul injectării şi o reacţie generală (astenie).
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava a precizat că s-a utilizat în totalitate vaccinul adus în primele trei tranşe în judeţul Suceava, în cantitate totală de 2.225 doze, iar pe 10 ianuarie s-a primit o nouă tranşă de 1.300 doze vaccin Pfizer BioNTech.
Dozele au fost deja distribuite în cele şapte centre de vaccinare conform programărilor efectuate, respectiv SJU – 650, Spitalul Municipal Rădăuţi – 250, Spitalul Municipal Fălticeni – 50, Spitalul Municipal Vatra Dornei – 50, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 100, Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 100 şi Spitalul Orăşenesc Siret – 100.
Personalul medical din judeţul Suceava numără 8.008 persoane.
DSP Suceava reaminteşte că vaccinarea este gratuită, voluntară şi necondiţionată, iar informaţii despre vaccinare se găsesc pe platforma naţională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro.
‘Vă amintim că vaccinarea este o măsură complexă de prevenţie în pandemia de coronavirus, alături de respectarea regulilor şi a măsurilor igienico-sanitare ca purtarea măştii, spălatul frecvent pe mâini şi distanţarea fizică’, arată sursa citată. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)