IGPR: Peste 1.300 de metri cubi de lemn tăiaţi ilegal au fost descoperiţi în ultimele 7 zile
Publicat de Andreea Drilea, 15 ianuarie 2021, 17:46
Peste 1.300 de metri cubi de lemn tăiaţi ilegal au fost descoperiţi în urma unei acţiuni organizate de Poliţia Română, prin Direcţia de Ordine Publică, pentru combaterea activităţilor ilicite în domeniul exploatării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.
‘În urma acţiunilor desfăşurate, echipele de control au înregistrat 184 de dosare penale, 89 de persoane fiind cercetate pentru infracţiuni la regimul silvic. De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 121 de sancţiuni la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de aproape 210.000 de lei’, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, vineri, AGERPRES.
Zilnic, poliţiştii, alături de reprezentanţi ai celorlalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au acţionat în teren pentru verificarea legalităţii operaţiunilor desfăşurate cu material lemnos, fiind efectuate peste 600 de controale.
Au fost confiscaţi 738 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproape 170.000 de lei. De asemenea, au fost identificaţi 582 de metri cubi de material lemnos tăiat ilegal, în valoare de aproape 230.000 de lei.
Totodată, au fost înregistrate 11 apeluri la 112 privind transportul de material lemnos, două dintre acestea fiind confirmate ca ilegale.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)