Vaslui: Peste 50% dintre angajaţii din învăţământ şi-au exprimat acordul pentru vaccinarea anti-COVID-19
Publicat de gabrielarotaru, 21 ianuarie 2021, 18:25
Peste 50% dintre angajaţii din unităţile şcolare din judeţ şi-au dat acordul pentru vaccinarea anti-COVID-19, potrivit datelor adunate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui din majoritatea şcolilor din judeţ.
Inspectorul general şcolar, Loredana Roman, a declarat presei că situaţia privind persoanele care vor să se imunizeze nu a fost finalizată, dar că, din informaţiile primite până la această dată, mai bine de jumătate dintre reprezentanţii fiecărei categorii de personal – didactic, didactic auxiliar şi nedidactic – au optat pentru vaccinare.
‘Colectăm în continuare date despre numărul de cadre didactice, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic, urmând să finalizăm situaţia. În fiecare unitate şcolară există un responsabil cu campania de vaccinare care înregistrează cadrele din şcoală pe platformă în calitate de angajator. De asemenea, urmăm paşii prevăzuţi pentru etapa a II-a şi oferim colegilor din şcoli toate informaţiile de care au nevoie’, a spus Loredana Roman.
Până la această dată, în judeţul Vaslui au fost vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 un număr total de 3.401 persoane, dintre care 371 în ultimele 24 de ore. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)