Vaslui: Jumătate dintre angajaţii din învăţământ au optat pentru vaccinare; peste 2.600 sunt programaţi
Publicat de Andreea Drilea, 27 ianuarie 2021, 12:23
Un număr de 3.165 de angajaţi ai instituţiilor de învăţământ din judeţul Vaslui din totalul celor 6.096 şi-au dat acordul pentru vaccinarea anti-COVID-19, iar 2.612 persoane au fost deja programate pentru imunizare, au informat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vaslui
‘Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a iniţiat o campanie susţinută prin toate canalele de informare, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Deşi procesul de vaccinare se află în dinamică, din cauza schimbării opţiunii colegilor din şcoli, dintre 4.319 cadre didactice şi-au exprimat acordul pentru vaccinare 2.175, iar 1.854 au fost programate. În ceea ce priveşte personalul didactic auxiliar, dintre 507 persoane şi-au exprimat acordul 296, iar 228 au fost deja programate, iar dintre cei 1.270 de angajaţi din rândul personalului nedidactic şi-au dat acordul pentru vaccinare 694, iar 530 au fost programate pentru imunizare. La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ există o persoană desemnată prin decizie cu atribuţii în ceea ce priveşte vaccinarea întregului personal. Oferim suport permanent colegilor din şcoli, părinţilor, elevilor şi tuturor celor implicaţi în actul educaţional’, se arată într-un comunicat de presă al IŞJ Vaslui.
Reprezentanţii instituţiei au precizat, totodată, că în toate cele 640 de unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui există echipamente de protecţie şi dezinfectanţi pentru derularea în bune condiţii a activităţii, în stoc aflându-se aproximativ 3.000.000 de măşti, 633 de lămpi pentru dezinfecţie, dar şi aproximativ 195.000 de litri de dezinfectant pentru suprafeţe şi pentru mâini.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)