Ascultă Radio România Iași Live

România rămâne în top trei cele mai corupte ţări din UE (Raport Transparency International)

România rămâne în top trei cele mai corupte ţări din UE (Raport Transparency International)

Publicat de , 28 ianuarie 2021, 13:56 / actualizat: 28 ianuarie 2021, 15:04

România rămâne una dintre cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană. Ea împarte ultimul loc în clasament cu Ungaria şi Bulgaria.

Tranparency International a lansat astăzi raportul privind Indicele de Percepţie a Corupţiei pe 2020.

Clasamentul reflectă modul în care experţi independenţi şi din mediul de afaceri percep corupţia existentă şi este întocmit prin acordarea de puncte de la zero, care înseamnă foarte corupt, la o sută, deloc corupt.

Este de remarcat că ţara noastră înregistrează acelaşi scor ca în 2012, ceea ce arată, potrivit experţilor Tranparency, că măsurile luate în aproape zece ani nu au fost constante şi nu au reuşit să schimbe percepţia cu privire la corupţia din România.

Lipsa de transparenţă în achiziţiile publice, subfinanţarea sistemului medical, lipsa unor măsuri consecvente pentru digitalizarea proceselor administrative sunt probleme constante la nivel naţional, care s-au accentuat în contextul pandemiei Covid-19.

Societatea românească, mai constată raportul, şi-a pierdut semnificativ aplombul în a sancţiona corupţia şi lipsa de integritate.

Raportul atrage atenţia şi asupra faptului că există o legătură directă între locul în clasament şi modul în care o ţară poate să facă faţă provocărilor generate de pandemia Covid-19.

Adică statele cu un scor bun investesc mai mult în sistemul de sănătate, sunt mai în măsură să asigure îngrijire medicală şi este mai puţin probabil să încalce normele democratice şi instituţionale sau regulile statului de drept.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Comunicat de presă

Indicele de Percepție a Corupției 2020 în contextul COVID-19

România nu reuşeşte să părăsească ultimele locuri în UE, alături de Bulgaria și Ungaria

Soluții propuse de TI-Romania: Agenda de reformă BICA, transparență și responsabilitate

Corupția persistentă slăbește sistemul de sănătate și contribuie la regresul democrației, pe fondul pandemiei de COVID-19, atrage atenția Transparency International, cu ocazia lansării raportului privind Indicele de Percepție a Corupției (CPI) în 2020, dat astăzi publicității.

Raportul TI arată că există o legătură directă între locul înregistrat în CPI și modul în care o țară poate să facă față provocărilor generate de pandemia de COVID-19: Statele care au un scor bun în clasament investesc mai mult în sistemul de sănătate, sunt mai în măsură să asigure îngrijire medicală și mai puțin probabil să încalce normele democratice și instituționale sau regulile statului de drept.

Indicele de Percepție a Corupției reflectă modul în care experți independenți și din mediul de afaceri percep corupția existentă în 180 de state și teritorii. Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă “foarte corupt”, iar 100 “deloc corupt”.

România – pe ultimul loc în UE alături de Bulgaria și Ungaria

Cu un scor de 44 de puncte din 100, România rămâne în continuare în top trei cele mai corupte țări din Uniunea Europeană. Deși punctajele sunt similare cu cele din 2019 pentru majoritatea statelor membre, în premieră, trei state împart ultimul loc în clasamentul întocmit la nivelul UE – România, Bulgaria și Ungaria – cu același scor: 44 de puncte din 100 posibile.

Percepția asupra corupției din sistemul public și mediul de afaceri din România rămâne neschimbată comparativ cu 2019, la fel și în cazul Ungariei, în timp ce Bulgaria are un punct în plus față de anul anterior. De altfel, țara noastră înregistrează același scor ca în anul 2012, ceea ce arată că măsurile luate în aproape 10 ani nu au fost constante și nu au reușit să schimbe percepția pe care experți independenți și din mediul de afaceri o au cu privire la corupția din România.

Lipsa de transparență în achizițiile publice, subfinanțarea sistemului medical, lipsa unor măsuri consecvente pentru digitalizarea proceselor administrative sunt probleme constante la nivel național care s-au accentuat în contextul pandemiei COVID-19. Raportul Curţii de Conturi privind achizițiile derulate pentru combaterea pandemiei au arătat grave deficiențe atât în administrația locală cât și cea centrală.

Practicile corupte din companii, care la nivel declarativ își asumă politici de integritate, au fost de natură a afecta credibilitatea mediului de afaceri, iar campaniile de cosmetizare a imaginii au avut ca efect reducerea vigilenței publice.

Societatea românească și-a pierdut semnificativ aplombul în a sancționa corupția și lipsa de integritate ca flagel general și s-a manifestat mai degrabă secvențial.

Agenda de reformă BICA, transparență și responsabilitate

Transparency International Romania propune soluții care pot fi aplicate pe termen mediu și lung:

Promovarea Pactelor de Integritate în derularea achizițiilor publice, mecanisme independente de monitorizare în timp real a proiectelor majore de lucrări publice și nu numai.

Digitalizarea proceselor administrative, prin înfiinţarea Registrului Naţional de Conformitate, care va putea îmbunătăți transparenţa administrativă și responsabilitatea, contribuind la reducerea vulnerabilităţilor la corupţie în administrația publică.

Transpunerea în legislația națională a Directivei UE privind avertizarea în interes public la standarde înalte de conformitate.

Acordarea de sprijin instituțiilor cu rol anti-corupție, în vederea creșterii capacității operaționale și a eficacității acestora, inclusiv prin conservarea și îmbunătățirea cadrului de reglementare.

Asigurarea cu resurse, în condiții de independență, a actorilor din sectorul neguvernamental și implicarea activă în monitorizarea activității sectorului public, precum și al operațiunilor marilor actori economici, naționali și internaționali.

Dezvoltarea sistematică a culturii de acceptare a criticii constructive și de răspuns la feedback.
Inițierea unor mecanisme de ranking și rating în diferite sectoare pentru a sprijini ieşirea din blocajul de 40 de puncte în care România se află de peste 10 ani.

TI-Romania a lansat anul trecut un raport de cercetare privind integritatea în mediul de afaceri din România, raport care cuprinde o serie de recomandări, elaborate pe baza unor consultări punctuale cu reprezentanți din mediul de afaceri, instituții publice centrale și ONG-uri. În 2021 continuăm seria de dezbateri și invităm organizații reprezentative ale celor trei sectoare să ni se alăture în vederea stabilirii unei agende de reforme cu soluții concrete aplicabile pe termen mediu și lung.

Transparency International Romania reiterează faptul că este nevoie de o implicare constantă a tuturor reprezentanţilor societăţii, de la clasa politică, instituţii publice, la mediul privat şi cetăţeni, fiecare având rolul şi responsabilitatea sa în combaterea corupţiei.

Transparency International Romania își exprimă din nou disponibilitatea de a intra într-un dialog deschis și constructiv cu autoritățile centrale pentru a se identifica acele soluții durabile și de impact de care are nevoie societatea românească.

Date și statistici despre Indicele de Percepție a Corupției 2020 la nivel global și național, precum și date comparative din anii anteriori sunt disponibile pe site-ul www.transparency.org.ro

Mai multe informații despre proiectul BICA sunt disponibile aici:

https://www.transparency.org.ro/ro/tiropage/business-integrity-country-agenda

Etichete:
Elevii se întorc la cursuri miercuri
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 10:03

Elevii se întorc la cursuri miercuri

Elevii se vor întoarce la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanţa de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei,...

Elevii se întorc la cursuri miercuri
Creştinii ortodocşii şi greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 07:39

Creştinii ortodocşii şi greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament

Astăzi este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul, profetul care a descoperit cel dintâi lumii că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu şi care L-a...

Creştinii ortodocşii şi greco-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament
Numărul faptelor penale de violenţă domestică, în creştere în primele 11 luni ale anului 2024
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 06:53

Numărul faptelor penale de violenţă domestică, în creştere în primele 11 luni ale anului 2024

În primele 11 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale de violenţă domestică a crescut uşor, cu 3,5% faţă de perioada similară a anului...

Numărul faptelor penale de violenţă domestică, în creştere în primele 11 luni ale anului 2024
100.000 de lucrători străini vor putea activa şi în acest an pe piaţa muncii din România
Naţional marți, 7 ianuarie 2025, 06:41

100.000 de lucrători străini vor putea activa şi în acest an pe piaţa muncii din România

100.000 de lucrători străini vor putea activa şi în acest an pe piaţa muncii din România, potrivit unui proiect al Ministerului Muncii. Măsura...

100.000 de lucrători străini vor putea activa şi în acest an pe piaţa muncii din România
Naţional luni, 6 ianuarie 2025, 12:51

Recomandări rutiere pentru întoarcerea din Vacanţa de Iarnă

Comunicat de presă – Ministerul Afacerilor Interne Recomandări rutiere pentru întoarcerea din Vacanţa de Iarnă În aceste zile sunt...

Recomandări rutiere pentru întoarcerea din Vacanţa de Iarnă
Naţional luni, 6 ianuarie 2025, 07:36

Numărul infecţiilor respiratorii de la noi din ţară a scăzut cu aproape 36% în perioada 23-29 decembrie

Numărul infecţiilor respiratorii de la noi din ţară a scăzut cu aproape 36% în perioada 23-29 decembrie, ajungând la aproximativ 57.000....

Numărul infecţiilor respiratorii de la noi din ţară a scăzut cu aproape 36% în perioada 23-29 decembrie
Naţional duminică, 5 ianuarie 2025, 12:33

Vreme frumoasă în toată ţara în săptămâna care urmează, cu temperaturi maxime de pînă la 17 grade

Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru...

Vreme frumoasă în toată ţara în săptămâna care urmează, cu temperaturi maxime de pînă la 17 grade
Naţional duminică, 5 ianuarie 2025, 12:24

 Tinerii din medii defavorizate pot fi sprijiniţi financiar pentru a-şi obţine permisul de conducere

Tinerii din medii defavorizate pot fi sprijiniţi financiar pentru a-şi obţine permisul de conducere. Ei se pot înscrie în programul...

 Tinerii din medii defavorizate pot fi sprijiniţi financiar pentru a-şi obţine permisul de conducere