Proteste în țară. Îngheţarea salariilor şi pensiilor scoate românii în stradă
Publicat de , 30 ianuarie 2021, 06:27
Proteste ale sindicatelor din toate domeniile au avut loc şi vineri în mai multe oraşe din ţară.
Aproximativ 100 de reprezentanţi ai Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa au manifestat ieri, la Târgu Jiu – ne-a transmis corespondentul RRA, Răzvan Stoichiţoiu.
El a aflat de la preşedintele Cartel Alfa – Gorj, Alin Munteanu, ce îi nemulţumeşte pe oameni.
Alin Munteanu: Salariul minim pe economie că s-a mărit doar cu 40 de lei și înghețarea salariilor celor din sistemul bugetar, pentru că nu toți au salariile foarte mari acolo, nemodificarea Legii dialogului social care trebuie modificată pentru că altfel noi nu vom putea negocia pentru lucrătorii noștri. Îți trebuie 50% plus 1 și e foarte greu de făcut. Și atunci patronii negociază cu reprezentanții angajaților pe care tot patronii în numesc. Și atunci ce poate să negocieze reprezentantul când e numit de patron? Drep dovadă, în majoritatea locurilor unde nu sunt sindicate, este salariu minim pe economie.
-: Noi suntem hotărâți, o să ajungem până la Bruxelles. Nu poate să fie criză financiară decât pentru angajați? Adică tot timpul criza financiară o suportă omul acela de jos cu salariul minim pe economie pe care îl are la ora aceasta. Când o să iasă la pensie nu va fi un pensionar, va fi un asistat social pentru că va ieși cu 600 de lei pensie.
Şi la Galaţi, s-au adunat ieri, în faţa sediului Prefecturii, zeci de pensionari care au cerut Guvernului majorarea pensiilor cu 40%.
Potrivit Alianţei Europensionarilor din Galaţi, acţiuni similare de protest se vor mai desfăşura şi pe parcursul lunii viitoare, când intenţionează să picheteze, la Bucureşti, sediile Ministerului Muncii, Guvernului şi al PNL.
Corespondenta RRA, Maria Măndiţă, a discutat cu manifestanţii:
-: Solicităm 40% așa cum au promis, cum e legal 127, mai mult nu. E dreptul nostru, am muncit pentru acest drept, nu cerșim, deci noi vrem să ni se dea acest drept. Altceva nu vrem. Au promis că dau la 1 ianuarie, n-au dat, prețurile au luat-o razna, nu putem să mai trăim cu banii aceia. Deci să înțeleagă Guvernul și președinția României că nu se mai poate trăi cu banii ăștia.
-: Au zis că vor respecta legea, au zis că au bani cuprinși în buget. Unde sunt banii cuprinși în buget? Unde e legea pe care o respectă? Nici măcar n-au acceptat să ne impoziteze pensiile speciale, nu să le taie. Și îmi spun mie după 35, cu tot cu grupă, 42 de ani din Combinat, îmi spun mie că n-au de ce să-mi dea bani? Pentru ce am muncit eu? Și nu e vorba numai de pensii. Și salariile, salarii de 14 milioane, lucrează copilul meu cu salariu de 14 milioane. Poate trăi o familie cu 14 milioane vechi?
(Rador/FOTO Protest al pensionarilor la Galați, 29 ianuarie 2021. Foto: Maria Măndiță)