Polonia: Noi proteste împotriva interzicerii avortului în mai multe oraşe
Publicat de , 30 ianuarie 2021, 07:10
Câteva mii de persoane au protestat, vineri, în oraşe din Polonia, în a treia zi de demonstraţii împotriva interdicţiei aproape totale a avorturilor, de la implementarea măsurii de către guvernul conservator polonez, la începutul acestei săptămâni.
Sfidând restricţiile de pandemie, sute de persoane s-au adunat în centrul Varşoviei, scandând „libertate, egalitate, avort la cerere”.
Câţiva protestatari au afişat pancarte cu mesajul „Îmi este frică să trăiesc aici” şi „Interzicerea avorturilor îi discriminează pe cei săraci.”
Protestul survine după o decizie a Tribunalului Constituţional, din octombrie, conform căreia întreruperea sarcinii în cazul unor deficienţe congenitale ale fătului este neconstituţională – eliminând, astfel, cauza cea mai frecventă invocată pentru avorturile legale, în statul majoritar catolic.
Decizia a intrat în vigoare miercuri seară, când a fost publicată în monitorul oficial al ţării.
Conform noilor reglementări, avortul poate avea loc legal doar în caz de viol sau incest sau când viaţa mamei este în pericol, ceea ce plasează Polonia în afara curentului principal european în această privinţă.
Medicii care încalcă legea riscă închisoarea.
(Rador/FOTO captură video)