Ajutoare pentru igienă personală trimise de Uniunea Europeană vasluienilor defavorizaţi
Publicat de Andreea Drilea, 2 februarie 2021, 13:48
Aproape 56.000 de persoane defavorizate din judeţul Vaslui urmează să beneficieze de cea de-a doua tranşă de ajutoare pentru igienă corporală, trimise de Uniunea Europeană.
Pachetele conţin pastă de dinţi, săpun, şampon, gel de duş şi detergent.
Potrivit corespondentei RRA, Alina Darie, o statistică recentă arată că românii folosesc de patru ori mai puţin săpun decât locuitorii din celelalte state ale uniunii.
Reporter: Aproape 56.000 de locuitori ai judeţului Vaslui vor primi în aceste zile pachete cu produse din partea Uniunii Europene drept ajutor distribuit în cadrul programului pentru ajutorarea persoanelor dezavantajate, implementat de către Ministerul Fondurilor Europene. Au sosit deja în judeţ pachetele cu produse de igienă, constând din pastă de dinţi, săpun, şampon, gel de duş şi detergent, iar în următoarele zile, spun autorităţile, va sosit tranşa cu produse alimentare, pe care primăriile le vor distribui. Locuitorii judeţului Vaslui susţin că aceste ajutoare alimentare şi pachete cu produse de igienă sunt importante pentru familiile nevoiaşe. De menţionat că până la sfârşitul acestui an se vor acorda patru tranşe de produse de igienă şi cinci tranşe de produse alimentare de primă necesitate.
(Rador/Alina Darie/FOTO arhivă)