Cîţu: Este nevoie de o reanalizare a Legii salarizării
Publicat de Andreea Drilea, 15 februarie 2021, 11:14
Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că este nevoie de o reanalizare a Legii salarizării, astfel încât sporurile să fie legate de performanţă.
‘În continuare cred că este nevoie de o reanalizare a Legii salarizării în România. Sporurile reprezintă, din acele 109 miliarde de lei, aproape 26 miliarde, deci aproape 25% din anvelopa salarială, plătim aceste sporuri anual. Problema este că aş vrea ca aceste sporuri şi salarizarea să fie legate de performanţă. Am spus de fiecare dată, în ultimii doi ani de zile cheltuielile cu salariile s-au dublat, au crescut de la 56 de miliarde la 109 miliarde. Eu nu cred că performanţa în sectorul public s-a dublat. Aş vrea de acum încolo să avem o legătură directă, clară, transparentă pentru cetăţeni, pentru românii care plătesc taxe, care muncesc de dimineaţă până seara să plătească taxe, să fie o legătură directă între performanţa acelui sector public şi veniturile din sectorul public şi acest lucru îl vom face anul acesta’, a declarat Cîţu, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El a arătat că s-a luat o decizie politică astfel încât sporurile şi indemnizaţia de hrană să nu intre în ordonanţa care cuprinde mai multe măsuri structurale pentru susţinerea bugetului pe acest an. Premierul a precizat că această ordonanţă urmează să fie finalizată marţi.
‘A fost o decizie politică ca sporurile şi indemnizaţia de hrană să nu fie incluse în ordonanţa care va lua acele măsuri pentru susţinerea bugetului în 2021. (…) Este o decizie politică, dacă se pun aceste amendamente (privind indemnizaţia de hrană – n.r.) vom vedea dacă sunt acceptate sau nu’, a spus Cîţu.
(Agerpres/FOTO arhivă radioiasi.ro)