(AUDIO/FOTO) Zeci de persoane din sistemul penitenciar au protestat în faţa Prefecturii Iaşi
Publicat de Andreea Drilea, 17 februarie 2021, 11:42
Aproximativ o sută de persoane din sistemul penitenciar din judeţele Botoşani, Iaşi şi Vrancea au protestat astăzi, timp de două ore în faţa prefecturii Iaşi.
Liderul Sindical, Dorin Şcarli, a declarat că principala revendicare este legată de deblocarea ordonanţei de urgenţă emisă în decembrie, anul trecut, conform căreia salariile şi sporurile sunt îngheţate la nivelul anului 2019.
Reprezentantul pe zona Moldovei a sindicatului naţional al poliţiştilor din penitenciare, Georgeta Dumitraşcă a adăugat că orice încercare de dialog cu reprezentanţii Guvernului a eşuat, iar până în prezent decidenţii nu au dat dovadă de transparenţă decizională
(Radio Iaşi/Constantin Mihai/FOTO radioiasi.ro)