(AUDIO) Iași: Subvențiile pentru încălzire vor fi eliminate
Publicat de , 19 februarie 2021, 20:01
Până în 2022, subvențiile la încălzire în municipiul Iași vor fi eliminate, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, primarul Mihai Chirica.
Hotărârea a fost adoptată în urma discuțiilor purtate la București între reprezentanții ANRE și administratorul francez al CET-ului din Iași, respectiv firma Veolia.
În prezent, gigacaloria este furnizată ieșenilor la un tarif de 245 de lei. Dacă se elimină subvențiile, gigacaloria va fi furnizată la tariful de 380 de lei.
Primarul Mihai Chirica a mai spus că vor fi introduse ajutoare de încălzire și se dorește ca acestea să fie acordate cât mai multor persoane defavorizate: „Să găsim o soluție pentru a face un tarif și a găsi o relație între cei care consumă din transport și cei care consumă din distribuție pentru a putea echilibra această anomalie și totodată, să găsim o soluție de a crește aportul bugetului local pentru sistemul de termoficare, dar nu prin subvenție, ci prin ajutoare de încălzire, așa cum spune legislația europeană, să mergem direct la populația defavorizată. Mai degrabă, ne-am gândi să creștem alocarea noastră pentru a susține o populație cât mai defavorizată și într-un câmp cât mai larg pentru a putea să ținem viabil sistemul de termoficare.”
(Constantin Mihai, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)