Ascultă Radio România Iași Live

Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, condamnat la 3 ani de închisoare pentru corupție

Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, condamnat la 3 ani de închisoare pentru corupție

Publicat de , 2 martie 2021, 06:37

Fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care unul cu executare, pentru corupţie şi trafic de influenţă.

Decizia nu este definitivă şi va fi contestată.

Sarkozy îşi va ispăşi pedeapsa la domiciliu sub supraveghere electronică.

El a fost găsit vinovat pentru a fi încercat să mituiască un magistrat.

Potrivit acuzării, fostul preşedinte al Franţei i-ar fi oferit, în 2007, unui judecător un post în Monaco, în schimbul unor informaţii secrete cu privire la ancheta finanţării campaniei sale electorale de către moştenitoarea firmei de cosmetice L’Oreal.


RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 martie, ora 22:44) – Emisiunea „Agenda globală” – Realizator: Ianna Ioniţă – Nicolas Sarkozy este primul preşedinte al Franţei condamnat la închisoare cu executare. Sentinţa de trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, pentru corupţie şi trafic de influenţă a fost pronunţată astăzi după-amiază de Tribunalul Penal din Paris, dar nu este definitivă. Daniela Coman relatează:

Reporter: Fostul preşedinte al Franţei a fost condamnat în procesul privind aşa-numita afacere a ascultărilor telefonice, izbucnită în 2014, la doi ani după ce Nicolas Sarkozy îşi încheiase mandatul de ef al statului. Tribunalul l-a găsit vinovat că a încercat să obţină prin intermediul avocatului său Thierry Herzog informaţii secrete de la un înalt magistrat al Curţii de Casaţie, Gilbert Azibert, despre conţinutul interceptărilor făcute de procurorii francezi în alt dosar al său privind presupusa contribuţie ilegală a familiei Bettencourt, deţinătoarea firmei L’Oréal, la finanţarea campaniei sale electorale din 2012. În schimb, Sarkozy ar fi profitat de influenţa sa pentru a-l ajuta pe magistrat să obţină un post în Monaco. Până la urmă însă, acesta nu a obţinut postul dorit. Instanţa a constatat că fostul preşedinte Sarkozy, avocatul său şi acest înalt magistrat au încheiat „un pact de corupţie”, o faptă reţinută de completul de judecată ca fiind de o gravitate excepţională. Cei doi complici – avocatul şi magistratul – au primit aceeaşi pedeapsă de trei ani de închisoare, dintre care unul cu executare. Anchetatorii au descoperit că fostul preşedinte avea un număr de telefon înregistrat pe alt nume, pentru a putea vorbi cu avocatul său fără să fie interceptat de procurori. pe toată durata acestui lung proces, Nicolas Sarkozy a declarat că este nevinovat şi a negat categoric pactul de corupţie care i-a fost imputat.

Faptele care i se reproşează fostului preşedinte reprezintă un atac serios la adresa democraţiei, pentru că au adus atingere independenţei sistemului judiciar prin încercarea de a corupe un magistrat, a subliniat preşedinta completului de judecată care a pronunţat sentinţa.

„Prima datorie a unui preşedinte este să respecte separarea puterilor în stat, ceea ce Nicolas Sarkozy nu a făcut. Este ceea ce Curtea tocmai a recunoscut”, a mai spus judecătoarea.

Dată fiind calitatea sa de fost şef al statului, instanţa a decis că Sarkozy nu va fi încarcerat, ci îşi va ispăşi pedeapsa la domiciliu, unde va purta o brăţară electronică prin care să fie supravegheat. Decizia pronuntată astăzi în primă instanţă nu este însă definitivă. Toţi cei trei condamnaţi au anunţat că se pregătesc să o conteste la Curtea de Apel, iar până la noul proces, ei rămân liberi.

Numeroşi lideri ai Patidului Republicanilor, familia politică a lui Nicolas Sarkozy, au calificat sentinţa drept exagerată. Fostul preşedinte, în vârstă de 66 de ani, continuă să fie personalitatea cea mai apreciată printre susţinătorii dreptei tradiţionale şi nu puţini sunt cei care vedeau în el un posibil candidat la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Fostul preşedinte mai are alte procese pe rol, toate legate de finanţarea ilegală a celor două campanii electorale în care a fost candidat. În aşa-numita afacere Pygmalion, el este acuzat că în 2012 a depşit limita cheltuielilor electorale folosindu-se de un sistem de facturi false.

În paralel are loc o altă procedură judiciară privind presupuse fonduri primite ilegal pentru campania din 2007 de la fostul dictator libian Muammar Gaddafi, Sarkozy fiind cercetat pentru corupţie pasivă şi tăinuire de deturnare de fonduri publice libiene.

Este prima dată în timpul celei de-a Cincea Republici Franceze, instaurată după Al Doilea Război Mondial, când un fost preşedinte este condamnat penal la o pedeapsă cu executare.

În 2011, un alt fost preşedinte, Jacques Chirac, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru angajări fictive, pe când era primar al Parisului, înainte de a deveni şef al statului.

(Rador/FOTO radioiasi.ro)

Etichete:
Republica Moldova a solicitat ajutorul Uniunii Europene pentru a face faţă crizei energetice
Internaţional luni, 20 ianuarie 2025, 13:06

Republica Moldova a solicitat ajutorul Uniunii Europene pentru a face faţă crizei energetice

Republica Moldova a solicitat ajutorul Uniunii Europene pentru a face faţă crizei energetice declanşate odată cu oprirea livrărilor ruseşti de...

Republica Moldova a solicitat ajutorul Uniunii Europene pentru a face faţă crizei energetice
România este reprezentată la expoziţia „Săptămâna verde” de la Berlin
Internaţional luni, 20 ianuarie 2025, 08:39

România este reprezentată la expoziţia „Săptămâna verde” de la Berlin

România este reprezentată la expoziţia „Săptămâna verde” de la Berlin, un loc de întâlnire pentru afaceri, dar şi un festival al...

România este reprezentată la expoziţia „Săptămâna verde” de la Berlin
Trei ostatice israeliene au fost eliberate, duminică, de Hamas, la mai bine de 15 luni după ce au fost răpite
Internaţional luni, 20 ianuarie 2025, 07:40

Trei ostatice israeliene au fost eliberate, duminică, de Hamas, la mai bine de 15 luni după ce au fost răpite

Trei ostatice israeliene au fost eliberate, ieri, de Hamas, la mai bine de 15 luni după ce au fost răpite, în cursul atacului terorist care a dus...

Trei ostatice israeliene au fost eliberate, duminică, de Hamas, la mai bine de 15 luni după ce au fost răpite
Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, îşi începe oficial, astăzi, cel de-al doilea mandat la Casa Albă
Internaţional luni, 20 ianuarie 2025, 07:26

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, îşi începe oficial, astăzi, cel de-al doilea mandat la Casa Albă

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, îşi începe oficial, astăzi, cel de-al doilea mandat la Casa Albă, după ceremonia de...

Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, îşi începe oficial, astăzi, cel de-al doilea mandat la Casa Albă
Internaţional duminică, 19 ianuarie 2025, 20:29

Tik Tok a anunţat că serviciile sale au fost reinstituite în SUA

UPDATE – Tik Tok a anunţat că serviciile sale au fost reinstituite în SUA. Mai devreme, Donald Trump a declarat că după învestirea de...

Tik Tok a anunţat că serviciile sale au fost reinstituite în SUA
Internaţional duminică, 19 ianuarie 2025, 11:29

Încep ceremoniile de instalare la Casa Albă a lui Donald Trump

UPDATE – Donald Trump a declarat duminică în faţa a mii de susţinători că va inaugura o nouă eră de prosperitate americană, atunci...

Încep ceremoniile de instalare la Casa Albă a lui Donald Trump
Internaţional duminică, 19 ianuarie 2025, 06:29

Cel puţin nouă persoane au fost rănite grav, în urma unui accident de telescaun, în Spania

Cel puţin nouă persoane se află în stare gravă, după un accident de telescaun la o staţiune de schi din Munţii Pirinei, în nord-estul...

Cel puţin nouă persoane au fost rănite grav, în urma unui accident de telescaun, în Spania
Internaţional sâmbătă, 18 ianuarie 2025, 12:31

TikTok urmează să devină inaccesibil în Statele Unite, de mâine, dacă societatea chineză care deţine aplicaţia nu vinde un pachet majoritar de acţiuni unei companii americane

TikTok urmează să devină inaccesibil în Statele Unite, de mâine, dacă societatea chineză care deţine aplicaţia nu vinde un pachet majoritar...

TikTok urmează să devină inaccesibil în Statele Unite, de mâine, dacă societatea chineză care deţine aplicaţia nu vinde un pachet majoritar de acţiuni unei companii americane