Ascultă Radio România Iași Live

OMS: Este nerealist să credem că pandemia se va încheia în acest an

OMS: Este nerealist să credem că pandemia se va încheia în acest an

Publicat de , 4 martie 2021, 06:48

Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că este puţin probabil ca pandemia de COVID-19 să se încheie anul acesta, relatează DPA.

„Cred că va fi foarte prematur şi nerealist să credem că vom termina cu acest virus până la sfârşitul anului”, a declarat Michael Ryan, directorul Programului pentru urgenţe sanitare al OMS, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Ceea ce putem termina, dacă suntem deştepţi, sunt spitalizările şi decesele şi tragedia asociate acestei pandemii”, a adăugat Michael Ryan.

În prezent, OMS se concentrează pe menţinerea transmisiei la un nivel cât mai redus posibil şi vaccinării unui număr tot mai mare de persoane.

Situaţia privind administrarea dozelor de vaccin s-a îmbunătăţit faţă de acum 10 săptămâni, a spus Michael Ryan, deşi au existat „provocări uriaşe” în distribuirea lor, iar numărul cazurilor este încă în creştere.

„Dacă vaccinurile încep să aibă impact nu numai asupra deceselor şi spitalizărilor, ci vor avea un impact semnificativ asupra dinamicii transmisiei şi riscului transmisiei, atunci cred că ne vom îndrepta rapid spre controlul acestei pandemii”, a afirmat oficialul OMS, potrivit Agerpres.

Foto: Arhiva/ MApN

Etichete:
Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:28

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)

Consiliul de Securitate al ONU a constatat că amploarea violenţelor provocate de bandele înarmate din Haiti a ajuns aproape de „punctul...

Situaţia din Haiti se apropie de haosul total (ONU)
La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:22

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc. După această perioadă, în care oamenii îi vor aduce un ultim...

La Vatican au fost declarate nouă zile de doliu, după decesul Papei Francisc
Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 06:04

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi

Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor...

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc astăzi
Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:45

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public

Luni 21 aprilie la ora 20:00 (18:00 GMT), după sigilarea apartamentului papal şi transferarea corpului său în capela reşedinţei sale, Casa...

Testamentul Papei Francisc a fost făcut public
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:28

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici din lumea întreagă plâng moartea Papei Francisc, liderul spiritual al Bisericii Romano-Catolice în ultimii...

Peste 1,4 miliarde de romano-catolici plâng moartea Papei Francisc
Internaţional marți, 22 aprilie 2025, 05:08

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)

Papa Francisc a murit luni, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă şi insuficienţă cardiovasculară...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral (Vatican)
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 12:31

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc

Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care...

Paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Internaţional luni, 21 aprilie 2025, 11:59

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani

UPDATE – ora 12:00 – Şefi de state şi de guvern din toate colţurile lumii au reacţionat imediat după anunţul morţii papei...

Vaticanul a anunţat decesul Papei Francisc, la vârsta de 88 de ani